Banii pentru instalarea tinerilor fermieri au fost contractaţi
Toţi banii europeni pe Măsura 112 – Instalarea tinerilor fermieri – au fost contractaţi, la nivel naţional fiind depuse, în total, peste 22.000 de cereri de finanţare, a anunţat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin. „Ultima sesiune de primiri de proiecte s-a finalizat luni, 8 iulie 2013. Sesiunea a avut fonduri alocate în valoare de 120 de milioane de euro. Practic, o alocare extrem de importantă, pe care reuşim să o închidem. Toţi banii au fost contractaţi şi, ce este mai important, tot luni, 8 iulie 2013, am încheiat contractarea pe Măsura 112 într-un procent de 100%”, a mai precizat ministrul Agriculturii.
Bază de date pentru autovehicule
O nouă bază de date, care va conţine informaţii referitoare la autovehiculele înmatriculate sau transcrise ce intră sub incidenţa timbrului de mediu, va fi constituită la nivel naţional, se arată într-un act normativ publicat recent în Monitorul Oficial. Conform actului normativ, va fi constituită Evidenţa autovehiculelor înmatriculate sau transcrise, care intră sub incidenţa timbrului de mediu pentru autovehicule, ce va fi gestionată informatic de MFP – prin Agentia Naţională de Administrare Fiscală, de MAI – prin Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor şi de Ministerul Mediului – prin Administraţia Fondului pentru Mediu.















