Salariul minim brut pe economie garantat în plată a crescut, începând de ieri, de la 750 de lei la 800 de lei, aceasta fiind a doua etapă de majorare care are loc în anul în curs. Odată cu majorarea salariului minim brut pe ţară se măresc, proporţional, şi sancţiunile contravenţionale aplicate în cazul conducătorilor auto care încalcă regulile de circulaţie prevăzute de Codul Rutier.
Potrivit OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, un punct de amendă reprezintă 10 la sută din salariul minim brut pe economie. Astfel, punctul de amendă a crescut, începând de ieri, de la 75 de lei la 80 de lei, cea mai mică amendă (reprezentând 2 puncte de penalizare) urmând să ajungă la 160 de lei, iar cea mai mare (însemnând 100 puncte de penalizare) putând atinge valoarea de 8.000 de lei.
Conform prevederilor OUG nr. 195/2002, amenzile la regimul circulaţiei pe drumurile publice se aplică potrivit unor clase de sancţiuni, după cum urmează: clasa I – 2 sau 3 puncte penalizare, însumând 160 – 240 de lei; clasa a II-a: 4 sau 5 puncte penalizare, însumând 320 – 400 de lei; clasa a III-a: 6-8 puncte penalizare, însumând 480 – 640 de lei; clasa a IV-a: 9- 20 puncte penalizare, însumând 720 – 1600 de lei; clasa a V-a: 21 – 100 puncte de penalizare, însumând 1.680 – 8.000 de lei.
C. DUMITRU














