Clădirea în care activează, în prezent, Secţia de Oftalmologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, situată pe strada Bunavestire, va intra în reparaţii capitale, dată fiind starea precară în care se află. Pentru perioada lucrărilor, activitatea medicală va fi transferată, temporar, în locaţia Boldescu a Spitalului Judeţean de Urgenţă.
În maximum o lună, potrivit reprezentanţilor Consiliului Judeţean Prahova, vor începe deja lucrările, pentru că s-au încheiat toate etapele – inclusiv licitaţia pentru execuţia reparaţiilor capitale – care trebuiau parcurse. Costurile vor fi acoperite integral din bugetul Consiliului Judeţean Prahova şi se ridică la circa 2,4 milioane de lei, o firmă de construcţii din Ploieşti fiind câştigătoarea licitaţiei organizate de către Spitalul Judeţean de Urgenţă.