Anca Bucur a fost încoronată, la Miami, Miss Fitness Univers 2013, în aplauzele a mii de oameni. Dintre toate tinerele înscrise în competiţie, toate frumoase şi cu un corp de invidiat, românca s-a făcut remarcată la concursul Miss Fitness Universe 2013. Anca Bucur are 26 de ani şi a câştigat marele trofeu la categoria “profesionişti!” – o divizie de elită a concursului, în care se întrec doar foste campioane. Iar românca noastră a întrecut alte 9 campioane, o finlandeză şi restul americance. Anca Bucur a făcut sport de performanţă de la 3 ani iar fitness-ul competiţional îl practică de câţiva ani buni. Munca ei a dat însă roade. Şi ce roade… “Eu sunt singura din România care a câştigat această competiţie vreodată şi singura din lume a acestei federaţii care a avut acest titlu de două ori”, a declarat Anca Bucur. În 2011, românca a câştigat un alt titlu de Miss Fitness Universe la categoria Open Division. Anca nu se opreşte aici din drumul ei presărat cu medalii de aur. Peste câteva luni, în noiembrie, va concura la o altă competiţie de profil, de această dată în Las Vegas.