„Voinţa politică există, însă problema României în UE este expertiza tehnică”
Liderul organizaţiei PSD Bruxelles, prima filială din afara României a social-democraţilor – Dan Luca – dezvăluie, în partea a doua a interviului acordat cotidianului „Prahova”, cum pot fi reduse diferenţele dintre ţara noastră şi alte state europene în cadrul structurilor Uniunii. Cum ar putea schimba alegerile de anul viitor modul în care este reprezentată România în Parlamentul European este o altă temă abordată.
– De ce ne este teamă de Uniunea Europeană? Şi de ce ne uităm spre Bruxelles cu o frică de a nu greşi?
– Este psihologia omului care e surprins sau nepregătit. Dau un exemplu, cum sunt cursurile în România, sau cum erau în urmă cu 15 ani, pentru că nu vreau să dau exemple de acum. Profesorul predă timp de două ore. La final, inevitabil, se pune întrebarea dacă are cineva comentarii sau nelămuriri. Şi nimeni nu întreabă nimic. Aşa stă situaţia şi acum, de fapt. În Belgia, de exemplu, cursurile sunt în felul următor: o oră se predă, iar o oră se discută. De ce? Pentru că studentul se pregăteşte. Aceeaşi chestie, ca să pui întrebări bune şi să ai o opinie, trebuie să citeşti dosarul, să ştii care este opinia ta şi să ştii şi calendarul când poţi să ţi-o expui.
– Ceea ce spuneţi dumneavoastră este un lucru grav. Înţeleg că atunci când mergem cu anumite opinii la Bruxelles, nu mergem destul de pregătiţi pentru a ne susţine punctele de vedere?
– Nu există rea-intenţie, ci există o problemă de prioritate şi de resurse umane. 100 de diplomaţi nu pot să acopere clar 3-4000 de teme dinamice care se dezbat în Bruxelles-ul european. Şi atunci noi trebuie să vedem resursa adiţională, şi nu numai să angajăm în România, pentru că momentan nu se poate. Dar există altă resursă: sunt 2.500 de români în
Bruxelles şi asta este o chestie foarte interesantă.
– Ar putea fi angrenaţi în acest sistem şi, pe de altă parte, vor să fie angrenaţi?
– Bineînţeles. Ar putea fi angrenaţi şi vor să fie angrenaţi. La nivelul Comisiei Europene există funcţionarii, iar România are în jur de o mie şi ceva. Aceşti români lucrează ca funcţionari europeni, şi reprezintă Uniunea Europeană, nimeni nu neagă asta. Dar fiind în acea structură, sunt pentru că România este ţară membră şi dacă nu ar fi, ei nu ar lucra acolo. Asta nu înseamnă că trebuie să fie trădători, spioni, dar ei sesizează dosarele tehnice. De exemplu, dacă se discută la Direcţia Generală pentru Agricultură pe problema roşiilor şi a îngrăşămintelor care pot fi folosite, ei văd acest dosar. Şi de cele mai multe ori, chiar vor să intre în acest angrenaj. Dar cui trimit mesajul în ţară? România zice: „Da, da!”, am notat şi „o să vedem!”. Şi acolo moare dosarul. Şi moare pe tomate, şi moare pe lifturi şi moare pe absolut tot. Şi după aceea, după doi-trei ani, reuşim să vedem de ce nu-i place europeanului roşia din România. Apar, deci, astfel de mecanisme. Şi de aceea vorbesc despre resursa umană, despre funcţionarii români care lucrează în Comisia Europeană şi care pot fi angrenaţi mai mult, să fie respectaţi şi să creăm un mecanism de absorbţie a acestei informaţii. Un lucru esenţial. Noi tratăm unele lucruri nici măcar cu simpatie – în privinţa legislaţiei europene – şi spunem că da, ar fi frumos, dar nu se întâmplă nimic dacă nu se ocupă cineva de toate acestea. În plus, funcţionarii români ar trebui să şi avanseze în ierarhia din Comisia Europeană, dar fără a avea sprijin din ţară, nu o pot face. Trebuie şi noi să creăm fluxul acesta de informaţii.
– Aşa este, pentru că trebuie să existe un lanţ foarte bine structurat pentru ca să poţi face ceva şi să ajungi la nivelul altor state din UE.
– Să vă spun o chestie foarte interesantă şi care este foarte puţin văzută: sectorul privat. Avem 400 de corporaţii internaţionale care sunt reprezentate la Bruxelles, care sunt, de altfel, ambasadele acestora la Uniunea Europeană. Ei monitorizează legislaţia, anticipează, răspund şi discută cu sediile lor centrale, observă nişte probleme care îi interesează, atunci când apar anumite propuneri de modificare legislativă în sectoarele în care activează. Şi astfel îşi apără interesele.
– Ochii şi urechile companiilor-mamă, care transmit informaţiile direct de la Bruxelles.
– Da, pentru că, uneori, pentru nerespectarea regulamentelor europene apar şi „chitanţele” care sancţionează acest lucru. Şi se lucrează cu avocaţi, cu firme de consultanţă.
– Există posibilitatea de a-şi face lobby în structurile europene o mare companie internaţională? Pentru că la noi, deseori, lobby-ul se confundă cu traficul de influenţă şi chiar este!
– Bineînţeles că pot să-şi facă lobby. Pentru că acesta este un mod de lucru, un mod de interacţiune. Şi în România se face lobby, dar se face altfel. Acolo se discută foarte deschis. Şi dacă vorbim despre eurodeputaţi, pe paginile de web ale eurodeputaţilor nordici, în special, se expune o problemă şi se aşteaptă opiniile celor interesaţi pe anumite sectoare. Europarlamentarii invită chiar la dialog, pentru că există această cultură a dialogului. Pentru că, la un moment dat, trebuie să faci legislaţie care serveşte cetăţenilor care te-au votat şi care îţi dau salariul respectiv. Cum să afli interesele lor, dacă tu nu discuţi şi nu ai o comunicare permanentă? La Bruxelles există 3000 de federaţii sectoriale care reprezintă anumite industrii. Este o dinamică fantastică, iar oamenii care lucrează pentru aceste federaţii anticipează ceea ce se va întâmpla peste cinci ani.
– Înţeleg că noi nu ne vedem în aceste structuri?
– Noi trebuie să învăţăm să vorbim limba „bruxeleză”. Să putem traduce foarte clar ce înseamnă, din punct de vedere tehnic, dar şi temporal, ceea ce înseamnă anumite lucruri, care au impact în foarte multe domenii.
– Şi de aceea, cred că reacţiile la apariţia unor directive europene sunt mult mai bune la alte state, comparativ cu reacţiile României. Pentru că se pregătesc şi au timpul necesar încă de la apariţia unor idei de modificare a legislaţiei europene.
– Noi trebuie să anticipăm ceea ce se întâmplă, iar acest mecanism este foarte predictibil. Este un paradox. Nu sunt chestii surprinzătoare, dar trebuie să ştii cum să le urmăreşti. E o junglă în care, dacă ai oamenii tăi, care ştiu să urmărească legislaţia fină, dar ştiu tot ce se întâmplă, devine totul mult mai clar.
– Deci Bruxelles-ul este un conglomerat, un furnicar, de oameni care adună informaţiile pentru sectoarele pe care le reprezintă.
– În plus, o zonă foarte bogată este sectorul organizaţiilor neguvernamentale, care activează în special pe dimensiunea de mediu, de drepturile omului, care sunt foarte importante. Şi astfel, se creează un triunghi legislativ între instituţii – sectorul privat – societatea civilă.
– Aşa cum ar trebui să fie şi la noi!
– Bine, noi avem conceptul acesta de dialog social, dar cum funcţionează? Marea problemă nu este nici măcar la nivelul societăţii civile, pentru că de multe ori, ONG se mişcă destul de bine, mai ales acelea care sunt în nişte reţele europene. Marea problemă este opinia industriei! Noi nu ştim încă să coagulăm structurile de federaţii naţionale – de lapte, de producători de maşini. Sunt şi excepţii, în special în domeniul energiei, în domeniul IT, dar majoritatea nu face astfel. Pentru că la nivel european, există structurile federative care trebuie să conţină şi membrul din România. Şi acest membru există, dar problema este că nu este activ şi, implicit, nu există capacitatea de absorbţie a informaţiilor care privesc anumite sectoare. Şi atunci, România nu are nicio reacţie la anumite probleme. Şi aşa pierdem.
– Prin urmare, la aproape şapte ani de la integrarea în Uniunea Europeană, nu suntem capabili să ne reprezentăm interesele, să preluăm informaţiile de la sursă şi să le şi folosim.
– Nu este o chestie uşoară ca o structură de 20 de milioane – sau câţi mai suntem, pentru că nimeni nu mai ştie sigur – să se racordeze la o altă structură de jumătate de miliard. Şi nu este vorba despre limba străină, ci de legislaţie, de absorbţie, de bugete, de planninguri. Este, într-adevăr, o chestiune foarte complexă, iar noi trebuie să ştim că este un proces foarte complex şi o şansă istorică pentru România şi trebuie să facem nişte paşi, pentru că drumul este clar spre Uniunea Europeană.
– Ţine şi de voinţa politică?
– România are voinţă politică. Şi nu numai acum – pentru că această voinţă politică este foarte dezvoltată în ultimele 12 luni – pentru că tot timpul vectorul României au fost Bruxelles-ul şi Uniunea Europeană. Noi nu am avut niciodată o dezbatere, cum a fost în Polonia sau în Cehia, sau cum se mai întâmplă prin ţările fondatoare ale UE, în care să se vorbească despre ieşirea din Uniunea Europeană. Deşi voinţă politică există, problema este expertiza tehnică. Şi trebuie să înţelegem că nu se poate face totul doar cu voinţă politică, aşa cum nu se poate face totul numai cu expertiză tehnică. Acestea două trebuie să fie complementare. Iar în anul următor trebuie să apară o dezbatere asupra rolului Uniunii Europene şi, pentru că vin alegerile europarlamentare, trebuie să identificăm cu cine putem lucra, pentru că eurodeputaţii au un rol extraordinar. Iar mie nu-mi place mesajul dublu. Dacă vorbeşti una în Parlamentul European, nu mai vii apoi pe sticlă în ţara ta şi spui complet un alt mesaj, îndreptat împotriva sistemului european şi chiar al Parlamentului European, din care tu faci parte. Cum adică, tu îţi critici structura care te plăteşte?
– De ce această atitudine duplicitară? Care ar fi interesul?
– În Parlamentul European trebuie să fii văzut european, deschis, democratic, pentru că, altfel, nu interacţionează nimeni cu tine. Şi chiar sunt unii eurodeputaţi marginalizaţi din această cauză. De aceea va fi foarte important cum vor fi aleşi, în 25 mai 2014, viitorii eurodeputaţi.
– Noi, românii, pe de altă parte, nu avem cultura alegerilor europarlamentare. Pentru că, în România, în general, se confundă alegerile parlamentare cu alegerile locale, cele locale cu alegerile prezidenţiale. Mai sunt şi referendumurile, la care multă lume din mediul rural se întreabă de ce nu este Băsescu pe listă…
– În celelalte state europene, alegerile europarlamentare se pregătesc cu doi-trei ani înainte. Şi există echipe care lucrează doar pentru alegerile europarlamentare. Cu mesaje europene, cu conexiuni, cu presa, cu temele mari pe dimensiunile europene. Ei pregătesc acel 25 mai european. Şi, pe de altă parte, există şi o maturitate a electoratului şi a partidelor politice. Problema este că în România – şi în multe ţări, din păcate – îţi poţi pierde capul de şef de partid dacă pierzi nişte alegeri. Că sunt locale, că sunt generale, că sunt europene. Şi atunci, practic, tot partidul se calibrează la alegerile europarlamentare. Aici ne zbatem un pic pe cultura politică, şi nu este doar o chestiune românească. Important este să se meargă într-o direcţie constructivă, să nu fie acel mesaj de a ne blama unii pe ceilalţi. Să se spună concret ce proiecte există. Iar, în acest sens, cred că PSD poate face extrem de multe în această direcţie la nivelul Parlamentului European. Sunt deja eurodeputaţi buni, pot apărea alţii şi mai buni, dar trebuie gândit un mesaj pentru o Românie integrată, pentru că trebuie integrat orice cetăţean. Şi astfel revin la ideile de la început: trebuie create acele pârghii pentru a integra cetăţeanul român – în mod real – atât din punct de vedere economic, cât şi social.
Interviu realizat de
Violeta STOICA
