Pomenirea Sfinţilor Petru şi Fevronia (sec. XIII)
Cneazul Petru a trăit în ţinutul Murom, ajungând domnitorul său în 1203. La începutul domniei sale s-a îmbolnăvit foarte rău. Unii dintre cei de la curte auziseră despre fiica unui prisăcar ce era vestită pentru iscusinţa de a-i ajuta pe cei bolnavi cu ierburi de leac, astfel că au chemat-o pe Fevronia ca să-l vindece pe cneazul suferind. Tânăra Fevronia era foarte frumoasă şi smerită. Astfel, tânărul cneaz şi-a recăpătat sănătatea, iar apoi a dorit să se însoare cu ea. Dar boierii nu se împăcau cu gândul ca o femeie de rând să ajungă cneaghină şi atunci i-au cerut cneazului să o lase. Pentru că nu a vrut, boierii i-au alungat din cetate. Curând, multe nenorociri au căzut asupra cetăţii Muromului, iar norodul socotea că ele se datorau relei lor purtări faţă de cneaz şi soţia lui. Deci pocăindu-se, au cerut cneazului Petru şi cneaghinei Fevronia să vină inapoi. Tinerii s-au întors şi au lucrat în folosul săracilor. La apropierea morţii, ei s-au tuns în cinul monahicesc, fiind cunoscuţi şi sub numele lor de călugări: David şi Evfrosinia. Au murit în aceeaşi zi: 25 iunie 1228 şi au fost proslăviţi de un sinod al Bisericii Ruse, în anul 1552. Ei sunt socotiţi ocrotitorii tinerilor căsătoriţi.
