Aproape 600 de poliţişti vor acţiona zilnic în perioada Rusaliilor pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică şi apărarea patrimoniului public şi privat în localităţile urbane şi rurale, în special în zonele lăcaşelor de cult, de pelerinaj, precum şi în staţiunile turistice şi zone de agrement.

O atenţie deosebită va fi acordată staţiunilor turistice de pe Valea Prahovei, Valea Doftanei, Slănic, Cheia, precum şi alte zone unde se preconizează un aflux numeros de persoane.
Astfel. în perioada 22 – 24.06.2012, se vor intensifica acţiunile de patrulare în zonele aglomerate, pe mijloacele de transport în comun şi în zonele cu afluenţă de public numeroasă. Poliţiştii vor acţiona pentru combaterea tâlhăriilor, furturilor din bagaje şi din buzunare, fiind vizate în special persoanele care circulă spre şi dinspre staţiunile turistice din judeţul Prahova.
Totodată, se va acorda o atenţie deosebită locurilor cu mare fluenţă de public, în care urmează a se desfăşura activităţi culturale, sportive şi de agrement în vederea asigurării unui climat corespunzător de siguranţă.
Poliţiştii vor acţiona în sistem integrat pentru combaterea infracţionalităţii, traficului şi consumului de droguri, prostituţiei şi proxenetismului. Vor fi desfăşurate activităţi de prevenire şi combatere a furturilor de şi din auto şi a faptelor de cerşetorie, şi vagabondaj.
Ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor, împreună cu reprezentanţi din cadrul structurii judeţene a Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi specialişti din cadrul Gărzii Financiare vor efectua verificări la agenţii economici, sub aspectul respectării normelor sanitar veterinare şi înregistrării în evidenţele financiar-contabile a cantităţilor de mărfuri aprovizionate sau vândute.

Totodată, vor fi iniţiate şi efectuate acţiuni pentru prevenirea, descoperirea şi combaterea ilegalităţilor ce se comit în această perioadă în unităţile de alimentaţie publică şi turism, complexe comerciale, pieţe, târguri şi oboare, zone de agrement, precum şi în locurile de depozitare şi distribuţie a mărfurilor şi produselor.