Duminică, jandarmi din cadrul Grupării Mobile „Matei Basarab” Ploieşti vor asigura măsurile de ordine publică la Crosul Municipal „Ziua Olimpică”.
Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Ploiești și se va desfășura pe Bulevardul Independenței, în zona statuii Radu Stanian, începând cu ora 08.30.
Totodată, la start, se vor alinia şi 13 jandarmi din cadrul unităţii care vor alerga alături de ceilalţi concurenţi.
Participanţii la eveniment pot solicita sprijin atât jandarmilor aflaţi în dispozitiv cât şi prin intermediul numărului unic de urgenţă 112, în situaţia tulburării ordinii publice sau în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte antisociale.