Vinuri româneşti la Bordeaux

România este prezentă cu 12 producători de vinuri româneşti la cea de-a XVII-a ediţie a expoziţiei internaţionale Vinexpo-2013, care se desfăşoară în perioada 16-20 iunie 2013, la Bordeaux. Participarea românească la această manifestare s-a realizat în cadrul Programului de promovare a exporturilor româneşti, în administrarea Ministerului Economiei în cooperare cu Asociaţia Producătorilor şi Exportatorilor de Vinuri din România – APEV. Producătorii români promovează, pe lângă soiurile de vinuri internaţionale, soiuri originale româneşti precum Fetească Neagră, Fetească Regală, Fetească Albă şi Tămâioasă Românească. Exportatorii români prezenţi au avut încă din prima zi numeroase întâlniri cu importatori, firme de distribuţie din UE şi din afara spaţiului comunitar, creându-se astfel reale posibilităţi de identificare a unor oportunităţi de export pentru vinurile româneşti.
La ediţia din acest an a expoziţiei internaţionale Vinexpo sunt prezenţi 2.400 de expozanţi din 45 de ţări.

Zeci de oameni – salvaţi de piloţii MAI

Potrivit ultimului bilanţ al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, într-o săptămână, piloţii MAI, în colaborare cu SMURD, au execuat 29 de misiuni de salvare în urma cărora au fost salvate 46 de persoane. Intervenţiile, care au fost realizate în intervalul 7 – 13 iunie 2013, au vizat transportul medical de urgenţă al celor aflaţi în dificultate şi au presupus efectuarea a peste 77 ore de zbor de către piloţii Ministerului Afacerilor Interne.
Activitatea aeriană SMURD este destinată salvării pacienţilor aflaţi în stare critică, care necesită o intervenţie rapidă şi de înaltă competenţă. SMURD foloseşte pentru misiunile de salvare aeromedicală un elicopter uşor, multifuncţional, aflat în dotarea Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne.

Întâlnire româno – moldovenească pe tema integrării europene

Ieri, secretarul de stat în Ministerul Justiţiei, Simona – Maya Teodoroiu, s-a întâlnit cu o delegaţie a Parlamentului din Republica Moldova condusă de Ana Guţu, copreşedinte al Comisiei Comune pentru Integrare Europeană între Parlamentul României şi Parlamentul Republicii Moldova, preşedintele Comisiei pentru politică externă şi integrare europeană din Parlamentul Republicii Moldova.
Cu această ocazie a avut loc un schimb de opinii privind sprijinul şi experienţa României oferite Republicii Moldova în scopul de a răspunde provocărilor întâmpinate de ţara vecină în parcursul de integrare europeană şi procesul de reformă a justiţiei .
Oficialul moldovean a precizat că „România acoperă un spaţiu civilizator, istoric şi cultural comun cu Republica Moldova, iar sprijinul necondiţionat al oficialilor români la nivel european este apreciat la justa sa valoare”.