• Locuitorii vor fi chemaţi la urne pentru a-şi alege un nou edil
Decesul primarului comunei Măgureni, Gheorghe Iarca – survenit în noaptea de sâmbătă spre duminică – va pune problema alegerilor anticipate pentru ca locuitorii să mandateze, prin vot, altă persoană pentru a le administra localitatea. Până la alegeri, însă, atribuţiile de primar le va prelua viceprimarul comunei – Mihaela Vlăsceanu. Conform legislaţiei în vigoare, după înştiinţarea Ministerului Afacerilor Interne despre decesul primarului din Măgureni, va fi stabilită şi data alegerilor anticipate, de către reprezentanţii Guvernului, iar alegătorii din comună vor merge din nou la urne.
Gheorghe Iarca a fost unul dintre edilii judeţului Prahova care s-au remarcat prin dorinţa de a face cunoscută localitatea pe care o conducea. După ce a încercat să promoveze un imn al localităţii – primul imn de comună din Prahova – Gheorghe Iarca a venit şi cu alte proiecte îndrăzneţe, printre care şi acela de a face pe râul Prahova un miniport, care să atragă turiştii la Măgureni.
Corpul neînsufleţit al primarului din Măgureni a fost depus la Serviciul de Medicină Legală, pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea exactă a cauzei morţii, care este, cel mai probabil, un infarct.
V.STOICA