Deşi a făcut dovada achitării cauţiunii în valoare de 10.000 de lei – dispusă de judecător – fosta preşedintă a Comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap Prahova, Viorica Oniga, va rămâne în arest, cel puţin dacă nu cumva magistraţii instanţei de recurs – Curtea de Apel Ploieşti – nu vor decide altfel.
Ieri după-amiază, judecătorii Tribunalului Prahova au respins cererea de liberare provizorie pe cauţiune depusă de reprezentantul legal al Vioricăi Oniga, avocatul Ion Rotaru. Potrivit legislaţiei în vigoare, Oniga va putea depune recurs în termen de 24 de ore de la comunicarea soluţiei, acesta urmând să fie soluţionat în termen de două zile de către instanţa penală a Curţii de Apel Ploieşti.
V.S.













