Prefectul Prahovei, Marius Gabriel Sersea, se va deplasa, în perioada 13 – 21 iunie 2013, în Republica Populară Chineză, conducând o misiune economică şi administrativă din judeţ, la invitaţia guvernatorului provinciei Heilongjiang. Din delegaţie mai fac parte vicepreşedintele Consiliului Judeţean – Laurenţiu Rebega, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Prahova – Aurelian Gogulescu, precum şi primarii localităţilor Azuga – Constantin Samson, Măgurele – Vasilică Diaconu şi Valea Călugărească – Vasilică Neacşu.
În cadrul acestei deplasări, sunt programate întâlniri oficiale cu reprezentanţii conducerii provinciei Heilongjiang, una dintre cele mai mari ale Chinei, având o populaţie de 38 de milioane de locuitori şi o suprafaţă de peste două ori mai mare decât cea a României. De asemenea, provincia Heilongjiang dispune de un potenţial economic deosebit, fiind cel mai mare producător de cereale din RP Chineză şi tot aici funcţionând şi cea mai mare rafinărie a ţării. Cu prilejul întâlnirii cu partea chineză, delegaţia noastră va prezenta, între altele, potenţialul economic al judeţului Prahova în cadrul actualei ediţii a Târgului Internaţional de la Harbin şi, totodată, va face demersurile necesare pentru reînnoirea relaţiilor de cooperare pe baze concrete, având ca finalizare atragerea de investiţii chineze în judeţul Prahova. Reamintim că, încă din anul 1992, judeţul nostru a stabilit – cu sprijinul Ambasadei României la Beijing şi al conducerii Camerei de Comerţ şi Industrie Prahova – o relaţie de cooperare interregională cu provincia Heilongjiang din R.P. Chineză.
C. DUMITRU
Acasă Administratia locala Prefectul Marius Sersea face o vizita in China, in fruntea unei misiuni...














