Tihna langa Mos Craciun

Dragos TRESTIOREANU
“Mos Craciun cu plete dalbe a venit de prin nameti”. Ce vremuri frumoase erau, odata, in copilarie ! Atunci cand ne adunam si spuneam poezii despre Mosu’ sau colindam din casa in casa. Acum, statisticile spun ca pustii nu se mai omoara cu traditia Craciunului. Deh, alte vremuri, alte tentatii, alte pasiuni.
Totusi, la fiecare sfarsit de an, cu o saptamana inaintea Revelionului, familiile din Romania si de pretutindeni se aduna – pentru destule dintre ele este vorba chiar despre singura reunire dintr-un an ! – in jurul bradului de Craciun. A pomului impodobit cu globuri multicolore, ghirlande argintii, beteala si artificii stralucitoare, cu viata scurta. Atunci, milioane de pamanteni canta si traiesc impreuna. Chiar daca, in fapt, fiecare in familia lui. Fiinta langa fiinta. Suflet langa suflet. Sunt momentele – unice – din viata cand devenim mai buni, mai intelegatori, mai piosi. Iar asta deoarece Craciunul ne uneste, oriunde ne-am afla, indiferent de origine, cetatenie sau culoare a pielii. Aceasta sarbatoare ne ajuta sa iertam greselile si sa ne impacam unii cu altii. Ce poate fi mai frumos ?
Copiii sunt, insa, cei mai dragi Mosului, care isi paraseste igluul din Laponia, se urca in sania cu reni, ia haturile si-i mana, pentru a-si desarta, apoi, tolba cu daruri multe. Astfel, ani de-a randul, de la nastere si pana aproape de adolescenta, Mos Craciun este cel mai iubit de pe Pamant ! Un simbol al generozitatii si intelegerii fata de nevoile locuitorilor planetei. Chiar si ca personaj imaginar, in Mos Craciun cred de la copii si pana la varstnici. Pentru ca il simt a fi de-al lor !
In Romania de azi, cand problemele se aduna, una dupa alta, pe capul majoritatii cetatenilor, Sarbatoarea Craciunului vine ca o mana cereasca, facandu-i sa uite – oare ? – pentru cateva zile de notele de plata si de taxele impovaratoare si sa se bucure de portia de sarmale, friptura de porc, paharul de vin si felia de cozonac. Numai in sanul familiei si numai in jurul bradului ! Doamne, cat ne-am fi dorit, acum, sa fie la fel de frumos si de bine pentru toti romanii, fie din tara, fie din diaspora ! Cat ne-am fi dorit ca aceste zile sa insemne o revenire la copilaria minunata, plina de curatenie morala, pe care o visam noapte de noapte.
Sa ne aduci in dar, te rugam dragule Mos Craciun, momentele unice de odinioara ! Si-ti promitem ca vom incerca sa fim la fel de buni de-a lungul intregului an ! Cu totii ! La Multi Ani !