• Autoritatea Europeană privind Siguranţa Alimentară a decis să reducă doza permisă pentru trei coloranţi, pe motiv că “expunerea la aceştia este foarte înaltă”. Este vorba despre E104 (Galben de Quinoleina), E110 (Galben Auriu) şi E124 (Roşu Ponceau 4R). Toţi au potenţial alergen şi cancerigen, iar în cazul copiilor pot provoca hiperactivitate (ADHD). “Coloranţii azoici au capacitatea de a se insera chiar în moleculele din care sunt făcute genele noastre şi au potenţial cancerigen”, spune expertul în alimentaţie Gheorghe Mencinicopschi, care consideră că măsura UE nu este suficientă.
• Experţii în nutriţie din lumea întreagă susţin că 5 porţii de legume, de fructe sau de suc natural ne menţin în formă. Ce înseamnă o porţie? O dietă diversificată şi echilibrată este cea mai bună sursă de substanţe nutritive. Astfel că un consum regulat de 5 porţii de legume, de fructe sau de suc de fructe natural 100% trebuie să devină un obicei în viaţa noastră de fiecare zi. O porţie înseamnă: un morcov sau un măr, câteva bucăţi mai mici dintr-o legumă sau un pahar cu suc de fructe.
• Sub formă de ulei, cătina este folosită, de mii de ani, în uşurarea simptomelor bolilor de inimă şi de piele, precum şi a reumatismului. Uleiul de cătină este bogat în vitamine (A, B-uri, C, D, E), acizi graşi esenţiali, beta-caroten, flavonoide şi alţi compuşi importanţi. Toate aceste substanţe “lucrează” împreună atunci când în organism există o infecţie cu stafilococ. În plus, remediul contribuie la întărirea sistemului imunitar, prevenind reapariţia şi înmulţirea bacteriilor periculoase. Se iau 30-40 de picături pe zi, simplu sau cu puţină miere. O cură durează minimum 14 zile.














