
Spune Catalin Burlacu, cel mai bun baschetbalist roman al anului, capitanul CSU Asesoft Ploiesti, detinatoarea FIBA Europe Cup si a eventului national in 2005
Acum, la ceas de sarbatoare, fiecare se pregateste sa intampine Nasterea Domnului, asa cum stie mai bine. Unul dintre sportivii de marca ai tarii, baschetbalistul Catalin Burlacu, capitan al campioanei Romaniei, CSU Asesoft Ploiesti, nu a preluat modelul lansat de alte vedete, care-si petrec Craciunul in locuri care de care mai exotice, preferand sa traiasca acest eveniment in sanul familiei, dupa traditia stramoseasca.
– Cataline, unde serbezi Craciunul si cu cine ?
– Acasa, la Iasi. Craciunul este o sarbatoare a sufletului si a familiei. Voi intampina Nasterea Domnului alaturi de cei dragi, conform datinei. Nu exista un loc mai bun unde sa sarbatoresti, decat casa parinteasca. Nici prin cap nu mi-a trecut sa nu ma aflu acolo, in aceasta sfanta zi.
– Ce reprezinta pentru tine Craciunul ?
– Ce reprezinta pentru orice roman: un prilej de schimbare in bine, dar, mai ales, de intoarcere cu fata catre Dumnezeu.
– In copilarie, mergeai cu colindul ?
– Bineinteles. Ce vremuri !
– Ce amintire din acea perioada, legata de Craciun, iti este mai draga ?
– Nu ratam nici un colind, impreuna cu prietenii din copilarie, imi placea la nebunie sa urez, dar si sa primesc, in schimb, colaci si altele d-ale gurii, atunci cand ma duceam la tara. Sunt bucuros cand vad ca exista pustani care stiu cantece, care pastreaza traditia populara veche.
– Ce inseamna pentru tine titlul de „cel mai bun baschetbalist al anului”, pe care il vei primi maine (n.r. – astazi), la sediul Federatiei Romane de Baschet ?
– Din nefericire, maine nu voi putea fi prezent in Capitala, pentru a-l ridica. Totusi, imi produce o mare bucurie, pentru ca reprezinta rasplata muncii mele de peste an. Nu pot sa nu le multumesc, insa, si colegilor, si tuturor celor care m-au sustinut in cucerirea eventului national, dar si a trofeului FIBA Europe Cup. Il impart cu ei, dar mai ales sper sa avem parte de noi motive de satisfactie, de acest fel.
– Ce ganduri ai pentru suporterii tai ?
– Le multumesc pentru sustinere, le urez: „Sarbatori Fericite” si le doresc sa aiba un an 2006 cu mult mai bun fata de precedentul !
– Te incumeti sa le faci vreo promisiune ?
– Nu obisnuiesc sa fac promisiuni, dar ii asigur ca voi da tot ce imi sta in putinta pentru clubul la care evoluez si pentru echipa nationala a Romaniei.
Octav PREDA, Dragos TRESTIOREANU














