In aceasta perioada a anului, unul dintre sporturile care are numerosi adepti este, indiscutabil, patinajul. Spre deosebire de alte orase, Ploiestiul se poate lauda cu o suprafata de invidiat, unde persoanele de toate varstele pot trai magia „dansului” pe gheata. Patinoarul din Parcul Tineretului, caci despre acesta este vorba, ii asteapta pe iubitorii acestui sport, si nu numai, in fiecare zi, intre orele 10.00 si 22.00.
Seriile vor debuta la fiecare ora para din program, astfel ca, intre 10.00 si 12.00, 14.00 si 16.00, 18.00 si 22.00, amatorii vor putea „taia” gheata suficient. Perioada de pauza dintre serii va fi folosita pentru reconditionarea ghetii, cu ajutorul unor aparate de ultima generatie. Un fapt imbucurator este ca tarifele au ramas nemodificate fata de anul trecut, astfel estimandu-se ca se numarul celor care se vor delecta pe gheata, cel putin doua ore, sa fie unul apreciabil.
De altfel, chiar patronul patinoarului de langa Sala „Olimpia”, Dan Bisoceanu, a spus ca se asteapta, in perioada Sabatorilor de Iarna, ca un numar impresionant de oameni sa ia cu asalt suprafata de gheata, mai ales ca o sa ninga cu… surprize: „Cei prezenti la patinoar vor avea parte de un program special, care va debuta in seara de Ajun, urmand a dura pana la Anul Nou. Fara sa va divulg unele secrete, va pot spune doar ca cine va bate drumul pana aici va avea parte de un program interesant, care va abunda de concursuri cu premii, dar si de alte atractii care vor starni interesul participantilor”. Bisoceanu nu a uitat sa reaminteasca ca, dupa o cura de sport, oaspetii se pot delecta, la restaurantul din incinta patinoarului, cu o pizza sau cu o cana de vin fiert. Sau cu orice altceva le pofteste inima.
Sa te tot duci in Parcul Tineretului ! Merita sa incalti patinele si sa te distrezi intr-unul dintre cele mai vizitate locuri din Ploiesti, in aceasta perioada !
Octav PREDA














