Saddam sustine ca a fost batut si torturat de americani
Fostul presedinte irakian Saddam Hussein sustine ca a fost batut si torturat de americani in timpul detentiei.
„Sunt semne vizibile pe toate partile corpului”, a afirmat Saddam in fata instantei care il judeca pentru masacrul de la Dujail.
Fostul presedinte a respins din nou autoritatea instantei.
El a afirmat ca toti cei care se opun noilor autoritati de la Bagdad sunt „oameni curajosi care fac o treaba buna”.
Comisie de ancheta a Senatului privind centrele de detentie CIA
O comisie parlamentara de ancheta va verifica daca exista centre de detentie CIA in Romania.
Decizia a fost luata de Senat la propunerea senatorului UDMR Gyorgy Frunda care a luat initativa in calitate de presedinte al delegatiei romane la Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei.
Comisia de ancheta va fi formata din 11 membri, de la Comisia de aparare si Comisia Juridica, si va fi condusa de senatorul PNL Norica Nicolai.
Concluziile anchetei privind existenta centrelor de detentie CIA in Romania vor fi comunicate de comisie intr-un raport de activitate pana la data de 15 februarie.
Traian Basescu s-a intalnit cu soldatii din Irak
Militarii romani au fost vizitati astazi de seful statului, insotit de o delegatie oficiala.
Presedintele Traian Basescu a laudat eforturile acestora, i-a incurajat si le-a facut cadouri.
866 de militari romani sunt implicati in misiuni de mentinere a pacii in Irak.














