CSU Asesoft și-a antamat locul la pupitru, în baschetul românesc, pentru încă cel puțin un sezon. În fața unui public nerebdător să guste din cupa victoriei, ploieștenii au depășit pe BC Mureș, adjudecându-și al 9-lea titlu din istoria clubului. Un trofeu obținut cu multă sudoare, pasiune și emoție nu-i poate fi dedicat decât unicului număr 9, deschizătorul de drumuri și de performanțe, căpitanul inimilor ploieștene, Toni Alexe.

Prudența a reprezentat cuvântul de ordine pentru ambele tabere, în sfertul de debut. Aflați la doar 40 de minute de trofeu, elevii lui Arnautovic au încercat să impună ritmul, însă ardelenii au reușit să strângă jocul la interior. Fără un conducător veritabil pe parchet, în condițiile absenței lui Ceskovic, dar cu un Cuic extrem de activ la ambele capete, „tigrii” lui Sekulovic au impresionat la capitolul organizare.

Peciukas și Ciric și-au împărțit aruncările de la distanță într-o primă repriză desfășurată sub semnului echilibrului, în care mureșenii au păstrat, totuși, un avantaj de 1-2 posesii. Ieșirea lui Mohammed, retras pe bancă din cauza faulturilor, a bulversat, ușor, angrenajul ploieștenilor, care au devenit, însă, mai activi în spațiul de trei secunde, prin Tica și Stănescu. Coșul lui Szijarto, din spatele semicercului, în chiar ultima secundă, a oferit rezultatul pauzei: 39-40.

Începutul sfertului 3 a păstrat, în mare, aceleași coordonate, cu Mureșul, greu de „înțepat” la interior, și o formație gazdă care a stat, în multe momente, în inventivitatea ghanezului Mohammed. Extrema ploieștenilor și-a băgat adversarii în ședință cu un dunk pe pătrundere, iar campionii au preluat frâiele jocului.

Războiul nervilor tari a continuat în „decisiv”, fără ca nici una dintre combatante să-și asume riscuri inutile. Cuic și Tica s-au anulat reciproc din downtown, înainte ca Mohammed să „plutească” deasupra lui Ciric și să scoată un coș dintr-o poziție imposibilă. Într-un meci de-o asemenea încărcătură, în care fiecare punct poate cauza stricăciuni în rândurile adversarei, experiența „alb-albaștrilor” a vorbit de la sine. Chiar și în condițiile eliminării lui Szijarto și Miletic, campionii au strâns rândurile, iar vulcanul sălii a înghițit reduta ardeleană. Cu scorul de 83-76 s-a încheiat partida, una care trimite Asesoftul din nou în vârful piramidei interne.

www.csuasesoft.ro