Desfiinţarea Poştei Române nu pune niciun moment în pericol propagarea veştilor de căpătâi ale naţiei. Nu-i nevoie de confirmare că pe unul l-au luat dracu, poliţia sau procuratura, că altul e lovit de streche sau de maşină, pe trecerea de pietoni; chestiile astea se propagă prin ele însele, s-au personificat. N-au suflet, ce-i drept, dar cine mai are în ziua de azi ?
Evident, sub nicio formă, vânturatul vorbelor – adică bârfa – nu poate pieri simultan cu Poşta Română, dar asta este; trăncăneala nicioadată nu a dat semne de intrare în insolvenţă.
Până la urmă, în falimentarea CN Poşta Română, şi factorii poştali au vina lor. N-au fost precum chelnerii – zâmbitori toujour. Îi mai vedeai transpuşi de griji: nu le-au ajuns banii de la avans la lichidare sau aveau un copil mai diliu acasă, ori un soţ mai beţiv. Iar remediile personale nu şi-au găsit niciodată rezolvarea prin scrisori sau în solicitudini de genul “ Îmi pare nespus de rău”, “Te pot ajuta cu ceva? “.
Nici la dus spamuri nu mai sunt buni poştaşii, azi.
Greu de crezut că in memoriam Poşta Română se va găsi un sponsor care să susţină financiar imortalizarea unui poştaş pe bicicletă, cum au făcut americanii într-un film – “Poştaşul” – cu Kevin Costner în rolul principal. Altfel, mai repede putem vedea în ziare ştirea cu un poştaş bătut la Bucov şi cu geanta furată de nişte cretini.
Falimentul CN Poşta Română a dus pe apa sâmbetei şi aşteptarea de la mare, când o vedere cu trei fire de nisip, o coadă de lopăţică şi-un val pe fundal îţi însenina sau înnegura o zi de vară. “Noi suntem bine, ceea ce vă dorim şi vouă. Salutări de la Mamaia”, scria pe verso, cu stiloul. Şi se trimitea mai ales la duşmani, să le arăţi că într-un an ţi-ai cumpărat şi Dacia 1300, te-ai dus şi la mare, ai mai prins şi vreme frumoasă ! Ce vremuri !
Evident, poşta a înregistrat şi primele scrisori de dragoste, fiindcă atunci nu existau “ Să te prezint părinţilor”, “Mireasă pentru fiul meu” şi alte vrăjeli din astea, la care lăcrimează piţipoancele. Ce de coli se mai rupeau atunci, până scriai începutul, cât mai caligrafic “Draga mea, …”.
Nimeni nu va duce dorul Gazetei Matematice, când te uitai înfrigurat la Rubrica rezolvitorilor – să-ţi vezi numele – sau Sportul românesc (ce a făcut ASA Târgu Mureş, la care juca Boloni), ori chiar Scânteia, cu “Faptul divers”? Azi citim Libertatea şi Click, deşi alea de pe copertă se uită cu fundul la noi.
S-au dus, de dinainte de falimentul poştei, scrisorile primite cu “S” întors. Adică se mai scria, în loc de WPP, Săru’ mâna! (WPP înseamnă Dublu pupic!).
Tot mai demult, înainte de a deveni CN Poşta Română amintire, timpul de aşteptare al bătrânilor cocoşaţi sau stând cu mâna la gură s-a înjumătăţit şi s-a stins. Ce, s-a mai iluzionat vreun personaj răsuflat, din categoria vârstei a III-a, că înţelege vreodată cum e cu mărirea punctului de pensie ?
Nici mandatul poştal nu mai face obiectul muncii, ci mandatul de aducere, cu poliţia. Şi n-am pus la socoteală chestiile alea grele, cu reforma în justiţie, când te citează ca martor prin mail, ori te reclamă prin Facebook, sau îţi altoieşte una pe Twitter !
Veştile capitale – cine a mai murit, pe cine a mai arestat, cine a câştigat titlul, cine a retrogradat, cât e darul la nunta lui Bute – merg de la sine. Şi noi, odată cu ele !
Stop !
Florin TĂNĂSESCU
