Internarea în spital pentru a fi în grija unui anumit medic ar putea costa pacienţii până la 1.500 de lei, iar cei care vor dori o consultaţie preferenţială în ambulatoriu ar putea fi obligaţi să achite cel mult 150 de lei, potrivit unuia dintre proiectele Ministerului Sănătăţii privind sistemul de salarizare. În prezent, mai multe echipe de specialişti lucrează la o iniţiativă legislativă privind implementarea proiectului-pilot pentru salarizarea medicilor şi a asistenţilor medicali din unităţile sanitare publice cu paturi. Potrivit unuia dintre proiectele de act normativ în lucru, venitul medicului din spital se compune dintr-o parte fixă, una variabilă, sporurile pentru condiţiile de muncă şi veniturile din gărzi. Partea fixă este reprezentată de salariul de bază, stabilit la 1 ianuarie 2013, iar cea variabilă se calculează raportat la pregătirea profesională, calitatea şi cantitatea muncii, dar şi la fidelizarea muncii, se precizează în proiect. Medicul care are un singur loc de muncă, şi anume spitalul public, poate obţine venituri suplimentare acordând consultaţii în ambulatoriul unităţii sanitare sau în sistem de internare de zi. Totodată, pacienţii care îşi exprimă în scris dorinţa de a fi trataţi de un anumit medic dintr-o anumită unitate sanitară publică vor plăti o sumă ce va fi stabilită de conducerea spitalului, dar care nu poate depăşi 1.500 de lei pentru internare şi 150 de lei pentru consultaţie, potrivit proiectului. Banii plătiţi de pacient vor fi distribuţi astfel: 70 la sută medicului care conduce procesul terapeutic, 20 la sută personalului implicat în îngrijirea pacientului respectiv şi 10 la sută unităţii sanitare.














