
Seful acestuia, Silviu Bucur, promite ca abia in 2006 se va gasi antidotul si pentru cei aflati in libertate…
– Centrul de Prevenire – Evaluare si Consiliere Antidrog a luat fiinta si-n Prahova. Concret, ce a facut pana acum ?
– O data cu aparitia lui, am fost sunati de opt persoane care au dorit sa fie consiliate. Numele nu pot fi date, totul este confidential. Apoi, cred ca suntem primul centru din tara care isi desfasoara activitatea si in locurile cu detinuti, cata vreme, saptamanal, la Penitenciarul Ploiesti, medicul si specialistul nostru pe probleme de educatie si invatamant se deplaseaza in incinta acestuia.
– Cati detinuti sunt prinsi in program ?
– Un numar de zece. Condamnati pentru trafic si consum. As vrea sa va spun ca ei sunt foarte receptivi la sfaturile colegilor mei, chiar daca la inceput credeam ca o sa intampinam dificultati in comunicarea cu ei.
– Sunteti convins ca dupa ce vor iesi de-acolo, nu se vor mai atinge de droguri ?
– Este greu de spus. Eu am convingerea ca da.
– In conditiile in care o data eliberati, nu-si gasesc sau nu vor sa-si caute un loc de munca, nu se intorc la vechea „meserie” – traficul de droguri – si-atunci toata consilierea aceasta se dovedeste a fi fost inutila ?
– Speranta mea este ca dintre cei zece, toti se vor indrepta. Sigur, pana la proba contrarie.
– Dincoace de gratii – in licee, la Universitate sau chiar scoli, aveti semnale ca s-ar consuma droguri ?
– Nu, insa aceste institutii sunt catalogate de noi ca zone cu potential ridicat de aparitie a consumului si traficului.
– In afara de cele opt persoane care spuneti ca au telefonat, nu mai exista nici un caz in judet ?
– Avem urmatoarea situatie: in trei ani, la Directia de Sanatate Publica figureaza …trei persoane. Sunt convins ca sunt mai multe, insa pana acum a fost o scurtcircuitare a informatiei. De exemplu, cel care intra in sevraj era internat la Spitalul Judetean, i se facea o injectie, pentru ca mai apoi sa fie trimis la Bucuresti, in cele doua centre pentru dezintoxicare – Sfantul Pantelimon si Alexandru Obreja. Pe viitor, lucrurile vor sta altfel…
– Altfel, cum ?
– Principalele atributii pe care le avem sunt pe linie de prevenire si evaluare a consumatorilor de droguri. Cu privire la ultimul aspect, circuitul va fi urmatorul: procurorul care a prins pesoana consumatoare, va fi trimisa la noi pentru a i se face un raport de evaluare, care trebuie intocmit in maximum cinci zile si, apoi, restituit aceluiasi procuror. Acesta va trimite dosarul in instanta si exista doua solutii: includerea persoanei respective intr-un circuit integrat al consumatorului de droguri sau, daca refuza, va fi incarcerat.
– Bun. El doreste, de exemplu, sa fie inclus in ceea ce numiti „circuit integrat”. Exista asa ceva in Prahova ?
– Din pacate, la ora actuala, nu. In mod normal, un lant terapeutic presupune existenta Centrelor pentru dezintoxicare, Prevenire, Poscura si Reinsertie sociala. Deocamdata, doar Centrul de prevenire fiinteaza, insa lucrurile vor fi puse la punct, cu timpul. Suntem abia la inceput…
– De cand existati aici, in Ploiesti, ce va indreptateste sa credeti ca vor mai veni si alti „consumatori” pentru consiliere ?
– Un exemplu: pe la magazinele din preajma, patronii acestora mi-au spus ca au fost persoane care au intrebat ce-i cu acest sediu. Se pare ca n-au avut curajul sa intre. Noi ii asiguram ca nu suntem politie, nu divulgam nume, scopul nostru fiind foarte bine definit. Anume, de a-i sfatui sau, dupa caz, a-i ajuta sa nu mai devina dependenti de droguri. Personal, va asigur ca la anul, tot pe vremea aceasta, datele problemei vor fi altele, in sensul ca existenta noastra se va justifica prin numarul de cazuri rezolvate.
Fl.TANASESCU














