Judetul vrea sa puna camere de luat vederi in centrele de asistenta sociala




Acest “Big Brother” zice-se ca va fi cu ochii pe hoti si derbedei

Dupa un an de interimat la conducerea Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului, directorul Gheorghe Curelea a venit, ieri, cu bilantul in fata presei. Iar cum in „specialitatea casei” pana acum nu intrau nerealizarile, ci numai lucrurile bune si frumoase, si directorul Curelea a procedat la fel. Abia dupa ce a fost luat la intrebari de catre ziaristi acesta a inceput sa vorbeasca despre sefii de centre care au prejudiciat directia cu mai multe miliarde de lei si au fost chemati in instanta si despre modul inuman in care erau tratati bolnavii din centrul de la Urlati, subiecte despre care presa a relatat de-a lungul acestui an. Doar presedintele Consiliului Judetean – Florin Anghel, prezent la spovedania directorului Curelea a spus lucrurilor pe nume. „Avem pe rol un numar de sapte dosare impotriva unor persoane care au prejudiciat bugetul cu suma de 3,2 miliarde. In loc sa se dea o solutie, acestea sunt plimbate, de un an intreg, de colo-colo de catre autoritatile competente. Nu am primit nici un raspuns si nu mi se pare normal acest lucru, avand in vedere ca am facut sesizarile respective in numele Consiliului Judetean pentru recuperarea unor bani publici care au fost sustrasi. Sunt convins ca din aceste cauze pot fi considerate indreptatite nemultumirile Uniunii Europene cu privire la justitia din Romania”, a declarat acesta.
Cat despre proiectele pentru anul viitor ale directiei pe care o conduce, directorul Curelea a facut publice doua dintre ele. Unul ar fi instalarea de camere de luat vederi in toate centrele de asistenta, pentru a se stopa atat abuzurile asupra celor internati, cat si furturile de materiale si alimente. Celalalt proiect vizeaza amenajarea unei scoli de corectie in Ploiesti – pe strada Tudor Vladimirescu, pentru „cazarea” celor care au savarsit fapte penale si nu raspund, din cauza varstei, in fata legii.
Pentru realizarea acestor obiective si a altor actiuni, D.G.A.S.P.C. si-a propus pentru 2006 un buget de nu mai putin de 848 de miliarde de lei, aproape dublu fata de cel de anul acesta si urmeaza ca proiectul sa fie sustinut si de consilierii judeteni. Toate bune, am zice noi, dar chiar s-au rezolvat lucrurile elementare – paturi, zugravit, gresie, faianta, grupuri sanitare, cazarmament, hrana, medicamentatie – incat sa se sara, dintr-o data, la asemenea investitii sofisticate, cum ar fi camerele de luat vederi ? Pana ieri – alaltaieri, la fiecare problema aparuta, autoritatile aveau obiceiul sa faca o comisie de investigatii. Astazi – deh, ne-am modernizat ! – toata lumea pune camere de luat vederi… Chelului, tichie de margaritar ii trebuie…
Mihai CIOBANU