Ministrul francez al Culturii, Aurélie Filippetti, i-a acordat regizorului Cristian Mungiu titlul de Ofiter al Ordinului Artelor si Literelor. Alaturi de Mungiu a fost decorat si regizorul indian Anurag Kashyap. “Stilul dumneavoastra cinematografic extrem de realist evidentiaza absurditatea tragica a realitatilor sociale si politice dintr-o perspectiva de ironie acerba”, a declarat Aurélie Filippetti, adresandu-i-se lui Mungiu. Regizorul roman “se afla in fruntea unei noi generatii de cineasti romani si europeni (…) hotarati sa intoarca definitiv pagina cinematografiei din perioada lui Ceausescu”, a subliniat ministrul francez al Culturii. Mungiu a dedicat medalia primita tuturor artistilor romani, subliniind ca “singura solutie pentru Romania este investirea in educatie si cultura”. Cristian Mungiu a fost distins, in 2008, cu Ordinul Artelor si Literelor in grad de Cavaler de catre Guvernul francez. Regizorul si scenaristul Cristian Mungiu a castigat trofeul Palme d’Or de la Cannes in 2007, cu filmul “4 luni, 3 saptamani si 2 zile”. El a revenit pe Croazeta in 2009, cu antologia de scurtmetraje “Amintiri din Epoca de Aur”, care a rulat in sectiunea Un Certain Regard. Anul trecut, filmul “Dupa dealuri”, de Cristian Mungiu, a inregistrat o dubla victorie la Cannes: premiul pentru scenariu, obtinut de Mungiu, si premiul pentru interpretare feminina, acordat actritelor Cristina Flutur si Cosmina Stratan. Cristian Mungiu face parte din juriul editiei de anul acesta a Festivalului de Film de la Cannes.