Pomenirea Preacuviosului Simeon din Muntele cel minunat
Acest cuvios a trait in zilele batranului Iustin si a fost nascut in Antiohia Siriei, din tatal Ioan, care era din Edesa, si din maica Marta, fiind crescut in aceeasi cetate a Antiohiei. Zamislirea lui din pantece s-a facut prin rugaciune. Si facandu-se de sase ani, el a defaimat toate cele de jos, s-a suit la munte si indata s-a obisnuit si s-a deprins cu petrecerea cea grea si cu rabdarea. Si avea adesea dumnezeiesti vedenii si ingeresti aratari, care-l indreptau spre cele ce trebuia a face, il invatau deosebirea intre cele bune si intre cele rele, de fapt cele bune sa aleaga si de cele rele sa fuga. Infrangand cele ale trupului si hranindu-se nu cu omeneasca hrana, ci cu nemuritoare ce i se da de la cer, asa a petrecut pana la iesirea din trup. Dupa ce a stat sase ani pe munte s-a calugarit la o manastire din apropiere, iar dupa aceasta suindu-se pe un stalp a stat acolo optsprezece ani. Apoi mergand din nou la muntele minunat a petrecut zece ani, la un loc inalt de pietre seci. Suindu-se pe un stalp mai mic a petrecut patruzeci si cinci de ani. La optzeci si cinci de ani s-a mutat la Domnul.














