Petre Apostol
Cristi Damian

Ieri, la Vatra Dornei, a avut loc Campionatul Balcanic de alergare montană, lotul României fiind condus de antrenorul prahovean de la CS Telecom Petrom Slănic, Gheorghe Muşat. Pentru reprezentativa tricoloră au evoluat 16 sportivi, printre care, la juniori, s-a numărat şi un atlet prahovean, chiar de la gruparea din Slănic, Mihai Fălcescu.
Medaliat cu bronz la Europene anul trecut, atletul prahovean de 18 ani a sosit al patrulea la proba juniorilor, disputată pe distanţa de 8 km, în urma a trei reprezentanţi din Turcia, primul clasat fiind deţinătorul titlului mondial. Totodată, Mihai a contribuit decisiv la rezultatul formaţiei tricolore, care a urcat pe a doua poziţie a podiumului pe echipe la general, câştigând medaliile de argint, în urma formaţiei din Turcia, care este şi campioană mondială.
La senioare, România şi-a adjudecat titlul balcanic, prin Denisa Dragomir, tricolorele situându-se pe primul loc şi pe echipe. În competiţia seniorilor, România a ocupat locul al doilea pe echipe, la fel ca şi la junioare.
Antrenorul Gheorghe Muşat s-a declarat foarte mulţumit de performanţele sportivilor săi, declarând: „Au fost rezultate foarte bune, mai ales că traseul a fost unul infernal, iar concurenţa acerbă. Sunt mulţumit de ceea ce au realizat sportivii noştri. Pentru Fălcescu urmează acum participarea la Europene, iar această competiţie a fost un bun prilej de a învăţa pentru ceea ce se va întâmpla la întrecerea continentală”.