Un bărbat care se afla, sâmbătă, la pescuit în comuna prahoveană Blejoi a fost surprins de apele umflate ale râului Teleajen, autorităţile fiind solicitate să intervină pentru salvarea acestuia.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, Raluca Vasiloae, bărbatul se afla la pescuit atunci când a fost surprins de apele râului Teleajen, rămânând blocat pe o insuliţă.
Echipele de intervenţie au acţionat la faţa locului pentru salvarea bărbatului, acesta urmând să fie tras la mal cu corzi speciale.