Doi tineri din municipiul Ploieşti s-au căsătorit vineri, la peste 2.000 de metri altitudine în Masivul Bucegi, aceştia unindu-şi destinele în cadrul unei ceremonii care s-a desfăşurat la baza Sfinxului.
Mirii, Simona Stoica şi Mihai Sârbu, au ales să îşi unească destinele pe munte, la o altitudine de 2.216 metri, chiar la baza Sfinxului din Munţii Bucegi, acesta fiind locul unde ei s-au întâlnit în urmă cu cinci ani, potrivit unui comunicat de presă emis de Primăria Buşteni.
Cununia civilă a fost oficiată de primarul oraşului, Emanoil Savin, iar mirii au purtat o costumaţie inedită pentru acest eveniment, respectiv blugi şi ii din pânză cu motive româneşti.
La ceremonie au participat naşii, familiile celor doi, prietenii, precum şi zeci de turişti.
Evenimentul a fost o premieră.