F. T.
Potrivit unui comunicat de presă al Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC), reprezentanții acestuia s-au întâlnit, săptămâna trecută, cu reprezentanţi din conducerea MAI, ocazie cu care au fost puse pe tapet mai multe probleme ale oamenilor legii.
Una dintre acestea a fost aceea a asigurării sporului de noapte, sens în care, în documentul amintit se precizează că “au fost purtate negocieri pe linia acordării sporului de noapte pentru toţi poliţiştii care execută activități în acest interval şi s-a desprins, ca soluție, obligativitatea conducătorilor de unităţi de a emite un act administrativ. În acest sens, trebuie să fie trecuţi în Dispoziţia zilnică pe unitate toţi lucrătorii care efectuează ore de noapte. Ordonanța de Urgenţă privind acordarea sporului de 75%, atât pentru orele lucrate în afara orelor de program, cât şi pentru orele lucrate în zilele de repaus săptămânal sau în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează este (…) pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern şi este posibil să fie aplicată de la data de 1 iulie 2014”.
De asemenea, reprezentanții SNPPC au mai ridicat problema modului în care se asigură liniștea și ordinea publică pe durata verii. Concret, potrivit aceluiași document de presă, “a fost prezentat planul de acţiune «Litoral 2014», privind asigurarea ordinii şi liniştii publice în perioada sezonului estival, anul acesta fiind deplasaţi, din teritoriu, mai puțini poliţişti faţă de anii anteriori”.