FC Petrolul Ploiești a anunțat că a ajuns la un acord cu Udinese pentru transferul definitiv al fotbalistului francez Jean-Alain Andre Fanchone.
În vârstă de 25 de ani, Fanchone evoluează pe postul de fundaș stânga și a semnat, ieri, cu Petrolul un contract valabil în următoarele 3 sezoane.
Născut pe 22 septembrie 1988, la Mulhouse, Jean-Alain a început fotbalul la RC Strasbourg, unde a activat timp de aproape un deceniu, în perioada 2003-2012, ultimii 4 ani la echipa de seniori, pentru ca în stagiunea 2010-2011 să joace aproape 30 de meciuri în Ligue 1, în tricoul lui Arles-Avignon.
După ce a parafat un angajament cu Udinese, în 2011, fostul internațional de juniori a fost împrumutat la Watford, după care a ajuns la Olympique Nimes, formație unde jucătorul de 1,76 metri și 71 de kilograme a evoluat constant în banda stângă a defensivei.
”Am negociat cu Udinese timp de o lună și ne bucurăm că am realizat acest transfer. Fanchone este un jucător cu o viteză și tehnică foate bune, dar și cu experiență, acumulată mai ales în sezonul în care în a evoluat din Ligue 1”, a declarat, pentru site-ul oficial al clubului, managerul sportiv Marius Nicolae.
FC Petrolul Ploiești îi urează bun venit în haită lui Jean-Alain Andre Fanchone și îi dorește mult succes în tricoul lupilor!
fcpetrolul.ro