Aceasta a trăit în cetatea Niceii din Bitinia, pe vremea împăraţilor Diocleţian (284-305), Maximian şi a lui Priscilian guvernatorul. Către acesta din urmă a fost adusă pentru mărturisirea în Hristos, bătută cu toiege peste sâni şi dusă în temniţă. Apoi, iarăşi fiind scoasă, a fost chinuită în felurite chipuri: au ars-o cu foc, au pus-o pe o platformă înroşită, i-au găurit palmele şi tălpile cu cuie înroşite în foc. Băgată iarăşi la închisoare, a zăcut acolo două zile, rău chinuindu-se. Cu toate chinurile pe care le-a îndurat, sfânta nu s-a lăsat zdrobită duhovniceşte, mărturisindu-L pe Hristos până în clipa morţii sale. Apoi a fost scoasă şi iarăşi chinuită în multe feluri, iar la urmă i s-a tăiat capul şi astfel, prin mucenicie, şi-a primit cununa. După moarte, trupul ei a fost aruncat în mare.
