La Sinaia, pe aleea ce duce către Peleş, comercianţii care vând produse de artizanat aşteaptă, zilnic, clienţii dornici de suveniruri. Produsele tradiţionale româneşti nu mai au foarte mare căutare, aşa cum se întâmpla, de pildă, în anii ’90, după cum ne-au mărturisit unii dintre comercianţi. Aceştia susţin că afacerea abia îi ajută să plătească taxele şi să trăiască decent. Într-o zi obişnuită, aceştia nu se pot lăuda cu prea multe vânzări, dar în zile de sărbătoare şi în perioadele de vacanţă – când numărul turiştilor creşte simţitor – reuşesc să-şi mai rotunjească veniturile. De cele mai multe ori, preţul produselor se negociază şi, deşi s-ar crede că străinii sunt mai cu dare de mână, comercianţii au uneori surpriza ca aceştia să le propună, din start, o sumă ce reprezintă jumătate din preţul afişat.
Turiştii de peste hotare dispuşi să cheltuie bani şi la standurile de pe aleea către Castelul Peleş sunt atraşi, mai ales, de ţesăturile lucrate manual, iar oferta de acest gen este destul de bogată.

Detalii, in editia de maine a ziarului Prahova.