A.M.

La Sinaia, pe aleea ce duce către Peleş, comercianţii care vând produse de artizanat aşteaptă, zilnic, clienţii dornici de suveniruri. Produsele tradiţionale româneşti nu mai au foarte mare căutare, aşa cum se întâmpla, de pildă, în anii ’90, după cum ne-au mărturisit unii dintre comercianţi. Aceştia susţin că afacerea abia îi ajută să plătească taxele şi să trăiască decent. Într-o zi obişnuită, aceştia nu se pot lăuda cu prea multe vânzări, dar în zile de sărbătoare şi în perioadele de vacanţă – când numărul turiştilor creşte simţitor – reuşesc să-şi mai rotunjească veniturile. De cele mai multe ori, preţul produselor se negociază şi, deşi s-ar crede că străinii sunt mai cu dare de mână, comercianţii au uneori surpriza ca aceştia să le propună, din start, o sumă ce reprezintă jumătate din preţul afişat.
Turiştii de peste hotare dispuşi să cheltuie bani şi la standurile de pe aleea către Castelul Peleş sunt atraşi, mai ales, de ţesăturile lucrate manual, iar oferta de acest gen este destul de bogată.
Sunt expuse, de exemplu, sute de feţe de masă cu broderii sau din macrame, costând între 50 de lei şi câteva sute de lei, dar şi ii de diverse mărimi- cu preţuri pornind de la 50 de lei ( cele pentru copii) şi mergând până la 500 de lei. Iile sunt realizate fie pe pânză de in, fie pe pânză topită sau pe pânză de borangic, iar cele mai multe au modele specifice Munteniei. Printre produse se mai regăsesc carpetele tradiţionale cu preţuri între 80 de lei şi 250 de lei, dar şi obiecte de ceramică realizată la Harghita sau Horezu. „Nu sunt chinezării, sunt produse autentice, iar asta se poate dovedi uşor – pe spatele fiecărui obiect de ceramică este semnătura meşterului respectiv”, ne-a spus unul dintre comercianţi.
Şi pentru ca oferta să fie pe gustul cât mai multor clienţi, zona a devenit un fel de bazar, iar printre ii şi vase tradiţionale se găsesc şi alte obiecte – de la jucării de pluş şi săbii de lemn, până la calendare, obiecte de decor pe care sunt scrise diferite mesaje, ceasuri, scrumiere şi…ustensile de bucătărie.