C. Dumitru

În noua ediţie a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală ( PNDR) 2014 – 2020 este prevăzută suma de 400 milioane de euro subvenţii nerambursabile destinate exclusiv încurajării instalării tinerilor fermieri la sate. Comparativ cu ediţia anterioară a PNDR (2007-2013), subvenţia alocată acestei măsuri a crescut cu peste 131 milioane de euro, a declarat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.
Cuantumul maxim al subvenţiei pentru un solicitant este de 60.000 de euro şi se acordă pe o perioadă de cinci ani. Pentru a beneficia însă de aceste subvenţii comunitare, tinerii interesaţi trebuie să îndeplinească o serie de condiţii, cum ar fi: să prezinte un plan de afaceri, întocmit după cerinţele europene; să aibă domiciliul stabil în localitatea unde se află ferma agricolă; să lucreze efectiv în agricultură şi să nu deţină concomitent un alt loc de muncă; să aibă o calificare profesională în domeniu. Sprijinul pentru instalarea tinerilor fermieri se va acorda în două tranşe: 70 la sută la primirea deciziei de finanţare a proiectului de investiţii, iar diferenţa – în maximum trei ani de la prima tranşă.
Acordarea celei de-a doua tranşe este condiţionată de îndeplinirea implementării corecte a obiectivelor incluse în planul de afaceri, în caz contrar, statul recuperează prima tranşă, proporţional în raport cu etapele realizate.