Codul Fiscal s-ar putea modifica anul viitor
Ministerul Finanţelor intenționează să schimbe normele referitoare la impozitarea marilor companii, astfel încât acestea să nu mai poată fugi de Fisc și să scape de plata impozitului pe profit. „Nu este vorba de evaziune, ci de modalități legale de ocolire a sistemului fiscal. Trebuie să găsim căi de a impozita profitul multinaționalelor. În acest sens, vor exista modificări care vor fi incluse în noul Cod Fiscal”, a declarat ministrul Finanțelor, Ioana Petrescu. Ea a mai precizat că în această vară va fi lansat în dezbatere publică noul Cod Fiscal, astfel încât varianta modificată să fie aprobată rapid și să se aplice începând cu anul viitor.
Vom produce mai multă energie
România va produce mai multă energie decât va consuma în anul 2019 şi va fi a doua ţară din UE, care va atinge această performanţă, după Danemarca, a declarat ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu. “Avem un potenţial real ca în a doua jumătate a anului 2019 să producem mai multă energie electrică şi gaze naturale decât vom consuma, presupunând că, la acel moment, consumul va fi acelaşi. Vom continua să importăm ţiţei, însă exportul de energie electrică şi cel de gaze va fi mai mare decât importul de ţiţei”, a mai precizat Nicolescu. Potrivit acestuia, în acel moment România va intra, alături de Danemarca, în cercul select al statelor europene care produc mai multă energie decât consumă.
Scenarii optimiste pentru euro
Comisia Naţională de Prognoză estimează pentru acest an un curs mediu de 4,48 lei/euro, în creştere cu trei bani faţă de cel estimat în prognoza de iarnă, de 4,45 lei/euro. Conform prognozei pe termen mediu (2014 – 2017), scenariul pentru programul de convergenţă, în 2015 un euro va fi cotat la 4,45 lei/euro (4,40 lei/euro prognoza anterioară), în 2016 la 4,42 lei/euro (4,40 lei/euro anterior) şi în 2017 la 4,4 lei/euro (4,37 lei/euro în prognoza de iarnă). În ceea ce priveşte dolarul american, se estimează pentru 2014 o medie anuală de 3,27 lei/dolar, pentru 2015 de 3,25 lei/dolar, 2016 – 3,23 lei/dolar şi 2017 – 3,21 lei/dolar. Potrivit specialiştilor, ratele de schimb menționate mai sus au darul de a mobiliza investitorii și de a spori încrederea în moneda românească.














