Chiar dacă anul acesta la Festivalul de Film de la Cannes nu participă niciun film de lungmetraj românesc, la secțiunea de scurtmetraj țara noastră este foarte bine reprezentată. Cei mai tineri participanți sunt cei peste 70 de copii români talentați, care joacă în cele două filme de scurtmetraj de la secțiunile “Short Film Corner” și “Romanian Short Waves”. „Aventurile Micilor Vedete în parc” și „Micile Vedete descoperă secretul magneților” sunt două filme pentru copii, producții ale Școlii românești de Film și Televiziune pentru Copii „Micile Vedete”. Ariana Pendiuc, regizorul filmelor, se înscrie și ea în categoria participanților cu o medie de vârstă sub 30 de ani. În 2010, ea devenea cel mai tânăr regizor român ale cărui filme au fost selecționate la Festivalul de la Cannes. De atunci ea și echipa de tineri cineaști, din care fac parte Ema Pendiuc (producător) și Cosmin Croitoru (director de imagine), au bifat patru prezențe pe riviera franceză, în cadrul festivalului amintit. Anul acesta, participarea la eveniment a celor două filme a beneficiat de sprijinul Institutului Cultural Român. „Dubla reușită de anul acesta îmi dă încredere că suntem pe drumul cel bun și este o recunoaștere a talentului, dar și a unei pregătiri temeinice a copiilor absolvenți ai școlii noastre. Gândiți-vă că în aceste filme sunt copii care au chiar și 4 ani, iar cei mai «vârstnici» au 12 ani”, a declarat Ariana.