Premierul Victor Ponta nu respinge varianta în care preşedintele Traian Băsescu să fie suspendat sau acuzat de înaltă trădare. Întrebat, într-o recentă apariţie televizată, dacă, realist, vede posibilă suspendarea sau acuzarea preşedintelui Traian Băsescu de înaltă trădare, Ponta a răspuns: „La cum se comportă Traian Băsescu, e posibil, da. Nu o resping, mai ales că de multe ori mi se pare că provoacă sau nu se mai poate controla, are nişte gesturi şi decizii care oricum sunt extrem de inadecvate pentru un preşedinte de ţară”. Premierul a adăugat că relaţia sa cu şeful statului este „perfectă”, deoarece nu vorbesc unul cu altul şi nu au niciun fel de relaţie. Legat de decizia Curţii Constituţionale privind implicarea preşedintelui în campanie, premierul a declarat că este corectă, cu argumentul că procedura nu este reglementată în lege, dar problema este că, în trecut, Curtea „a adăugat la Constituţie”, precum în cazul reprezentării României la CE, a spus premierul Ponta. El a arătat că, din cauza acelei decizii, România va participa fără drept de vot la reuniunea şefilor de guvern din UE privind desemnarea preşedintelui Comisiei Europene (CE), unde reprezentarea va fi asigurată de preşedintele Traian Băsescu, în baza deciziei CC. Curtea Constituţională (CC) a respins, săptămâna trecută, sesizarea Guvernului privind implicarea preşedintelui Traian Băsescu în campania electorală, formulată după ce şeful statului s-a fotografiat îmbrăcat cu un tricou PMP, alături de lideri ai acestui partid.