Cristi Damian
Derbiul seriei ”Slănic” din Liga C – mai exact jocul dintre Flacăra Filipești de Târg și Oțelul Larissa – s-a disputat la finalul săptămânii trecute, pe terenul primei echipe menționate. Cele două grupări s-au întâlnit din postura de favorite la promovare, iar în timpul campionatului s-au „șicanat” de la distanță. Pentru a evita orice neplăcere, oficialii celor de la Oțelul Larissa au cerut și primit ajutorul jandarmeriei, care i-au escortat și supervizat la jocul de la Filipești de Târg.
Ajunsă la stadion, delegația vizitatoare a constat că terenul este neregulamentar, iarba fiind destul de înaltă, astfel că înaintea partidei au formulat o contestației în acest sens. Observând același lucru, oficialii partidei, în frunte cu centralul Viorel Căunei, nu au dat drumul la joc până ce terenul de joc nu a fost tuns corespunzător. Imediat au apărut zece cositori, dotați cu ce le trebuie, iar în urma lor a venit un tractor special pentru tuns.
Nici componenții echipei gazdă nu au stat degeaba, alături de antrenorul lor, fostul tehnician al formației AFC Filipeștii de Pădure, George Niculuț, au ajutat la degajarea ierbii de pe teren. În cele din urmă, partida a început, cu o oarecare întârziere, iar la final scorul înregistrat pe tabela de marcaj a fost unul egal, 0-0. Dar, tensiunea dintre cele două grupări a continuat și după ultimul fluier al arbitrului, oficialii vizitatorilor contestând trei jucători ai celor de la Flacăra Filipești de Târg, având informații că au evoluat ”pe fals” în meciul mai sus menționat. Cele petrecute în jocul de la Filipești de Târg vor fi analizate astăzi, la Comisia de Disciplină din cadrul AJF Prahova.














