Fl. Tănăsescu
Zece procurori au fost declarați admiși, în urma verificărilor de la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), să participe la concursul de promovare în funcții de execuție la parchetele prahovene, care se va desfășura începând cu 1 Iunie 2014.
Pentru a promova la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești s-au înscris cinci procurori – dintre care doi de la Parchetul arondat Tribunalului Prahova.
De asemenea, cu ocazia aceluiași concurs, alți cinci procurori – dintre care trei de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina – vor susține examen pentu a ocupa unul dintre cele trei posturi vacante la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova.
Concursul de la începutul lunii viitoare se desfășoară la toate instanțele din țară, în total fiind disponibile 78 de posturi la Parchetele de pe lângă Tribunale și 13 la cele arondate Curților de Apel.
Totuși, numărul de procurori prahoveni care doresc să promoveze este mult mai mic decât cel al judecătorilor.
Astfel, reamintim că, tot pentru concursul de la începutul lunii iunie, din Prahova au fost admiși aproape 30 de judecători să participe la concursul de promovare efectivă pe funcții de execuție. De exemplu, pentru Curtea de Apel Ploiești s-au înscris 19 judecători, alți zece concurând pentru a ocupa unul dintre cele patru posturi vacante la Secția Civilă de contencios administrativ și fiscal din cadrul Tribunalului Prahova.