Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a declarat joi, la o întâlnire cu profesori şi reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Târgovişte, că schimbările la bacalaureat, atunci când se vor face, trebuie anunţate cu câţiva ani înainte.

Ministrul Educaţiei a explicat de ce nu este de acord cu modificările aduse examenului de bacalaureat. „Să vă spun de ce nu vreau să umblu pe bacalaureat: pentru că vom avea modificări, am discutat mai devreme de programe, de planul cadru de programe, de abordare transversală a disciplinelor. Să presupunem că modificăm bacalaureatul peste doi ani. Peste alţi şase ani vei face obligatoriu modificarea. Apoi modul în care noi evaluăm copiii este unul, totuşi, superficial, pentru că noi evaluăm matematică, română şi, mă rog, ce se mai poate pe lângă matematică şi română”, a explicat ministrul Educaţiei.

Oficialul a mai spus că ar trebuie făcute evaluări şi la alte materii, fără a se pune neapărat note. „Dar sunt lucruri pe care nu le evaluăm, de exemplu la clasa a VIII-a nu evaluăm limbi străine, ar fi trebuit să stăpânească lucrul ăsta, nu evaluăm IT, ar trebui să stăpânească. Nu spun să le spun note şi să îi pedepsim. Ci să îi evaluăm, să vedem unde au ajuns. Deci discuţia despre bacalaureat şi despre examene naţionale este o discuţie pe care nu vreau să o port de la un an la altul”, a adăugat Remus Pricopie.

Ministrul a spus că el ar dori ca toţi elevii să susţină bacalaureatul la istorie, dar a ţinut să precizeze că asta înseamnă că se va schimba acum examenul. „Eu, de exemplu, aş vrea aşa, ca cetăţean român şi ca profesor, să existe istorie la bacalaureat pentru toţi elevii. Dar asta nu înseamnă că, dacă eu vreau lucrul ăsta, acum trebuie să modificăm bacalaureatul pentru că vrea ministrul istorie la bacalaureat. Nu, nu se va modifica. Dar avem un răgaz de un an, de doi, de trei, în care să analizăm aceste lucruri”, a afirmat Remus Pricopie.

Ministrul Pricopie, a efectuat, joi, o vizită în Dâmboviţa, el mergând la Conţeşti, la o şcoală care se modernizează şi se extinde cu fonduri europene, apoi a fost prezent la inaugurarea târgului „Tinerii întreprinzători din mediul virtual” de la Parcul Industrial Priboiu. Ministrul a participat, la Casa Sindicatelor din Târgovişte, la o întâlnire cu profesori şi reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean. Tot în programul lui Remus Pricopie a fost o vizită la campusul Universităţii Valahia şi a fost prezent la inaugurarea unei grădiniţe din comuna Răzvad.