D. Constantin
Ambasada Bulgariei la Bucureşti şi Camera de Comerţ Bulgaro-Română, în colaborare cu Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) Prahova, au organizat, ieri, în incinta Complexului Sky Center din Păuleşti, o expoziţie incluzând o gamă diversificată de produse alimentare tradiţionale şi băuturi fabricate în ţara vecină.
Astfel, cele 31 de firme bulgăreşti, prezente cu standuri proprii în cadrul ineditei expoziţii, au expus o varietate de produse tradiţionale, de o calitate deosebită, începând cu brânzeturi, preparate din carne şi fructe congelate sau uscate, şi continuând cu zacuscă, paste de tomate, ulei de măsline, gemuri, dulceţuri, conserve de legume, produse de cofetărie- patiserie, precum şi diverse sortimente de băuturi răcoritoare naturale şi soiuri de vinuri.
Conform precizărilor preşedintelui CCI Prahova, Aurelian Gogulescu, scopul principal al acestui eveniment a fost acela de a intensifica schimburile comerciale dintre cele două ţări, punând în centrul atenţiei dezvoltarea turismului.
“În acest sens, pe lângă reprezentanţi ai administraţiei publice locale şi judeţene, la acest eveniment au fost invitaţi şi nenumăraţi întreprinzători din judeţul nostru care, în urma discuţiilor cu oamenii de afaceri din Bulgaria, vor identifica diverse căi de colaborare reciproc avantajoase. Aceasta cu atât mai mult cu cât, în viitor, este foarte posibil ca o expoziţie asemănătoare să se organizeze şi în Bulgaria”.
În final, se mai cuvine menţionat şi faptul că în judeţul nostru funcţionează 31 de societăţi comerciale cu capital mixt sau integral bulgăresc.














