În Ploieşti, mai multe trasee vor fi deviate mâine, 17 mai, în intervalul orar 19.30 – 23.45, ca urmare a desfăşurării meciului de fotbal de pe stadionul ,,Ilie Oană’’. Astfel, potrivit unei informări a Primăriei Ploieşti, e vorba despre traseele 5, 35 şi 104. Traseul 5, pe sensul de mers Spitalul Judeţean – Cartierul Mihai Bravu, va funcţiona pe ruta obişnuită până pe strada Ştefan Greceanu, după care va parcurge străzile: N. Bălcescu, Dr. Bagdasar, Buna Vestire, Mircea cel Bătrân, Grădinari, stânga pe Chimiei. Pe sensul opus, va parcurge străzile Chimiei, Grădinari, Mircea cel Bătrân, Buna Vestire, Avram Iancu, Mihai Bravu, după care va intra pe traseul normal. Traseele 36 şi 104, pe direcţia Centru – Uztel vor parcurge străzile Mihai Bravu, Nicolae Bălcescu, Dr. Bagdasar, Buna Vestire, Mircea cel Bătrân, Grădinari, Mihai Bravu după care vor intra pe traseul normal. Pe sensul celălalt, cele două trasee vor funcţiona normal până în staţia Fero după care se vor parcurge străzile Grădinari, Mircea cel Bătrân, Buna Vestire, Avram Iancu, Mihai Bravu. Mijloacele de transport public vor efectua pe porţiunea deviată toate staţiile întâlnite în parcurs. De asemenea, e bine de ştiut că intervalul de deviere a circulaţiei mai poate suferi modificări, în funcţie de indicaţiile organelor de poliţie rutieră a municipiului Ploieşti care vor fi prezente în zonă.