Cristi Damian

De ieri, la Brăilă, a început Finala Campionatului Naţional de box pentru tineret, competiţie la care vor lua parte şi componenţii celor două Centre Olimpice Naţionale pentru tineret şi juniori. La întrecerea organizată în urbea de pe oraşul de la Dunăre vor boxa şi cinci pugilişti ploieşteni, toţi legitimaţi la cluburile FC Petrolul şi CSM. Delegaţia petrolistă este condusă de tehnicianul Ion Moroiţă, iar alături de acesta au făcut deplasarea boxerii Robert Năstase (categoria 52 kg) şi Alin Gheorghe (69 kg). Din partea formaţiei municipalităţii vor boxa Gabriel Samoilă (49 kg), Bogdan Dumitrescu (60 kg) şi Laurenţiu Matei (91 kg), antrenorul acestora fiind Titi Tudor. Trebuie precizat şi faptul că după tragerea la sorţi efectuată ieri, pugilistul Samoilă s-a ales cu… medalia de bronz, deoarece la categoria sa de concurs s-au înscris doar cinci sportivi, astfel că el va boxa, pentru prima oară în această competiţie, abia în semifinale!
Conform organizatorilor, finalele ediţiei din acest an vor avea loc sâmbătă, de la ora 18.00, locaţia aleasă fiind mall-ul din Brăila.