De câteva zile, cea mai mare parcare din municipiul Câmpina, cea din vecinătatea Pieţei Agroalimentare, a fost închisă pentru ca lucrările prin care aceasta va fi modernizată complet să se poată executa cât mai rapid şi în condiţii optime. Infrastructura Pieţei Centrale, “buricul târgului” câmpinean, urmează a fi total schimbată din punct de vedere tehnic, deoarece vechile pavele vor fi înlăturate, iar în locul lor va fi turnat un strat de beton peste care se vor adăuga două straturi de asfalt, după reţeta clasică folosită în România; cel de bază – de şase centimetri grosime, aşa-numitul binder, şi stratul de uzură, cel final, gros de patru centimetri. Pentru ca apele pluviale să poată fi colectate şi direcţionate cât mai bine (vechea parcare suferea din acest punct de vedere), proiectanţii au prevăzut, de asemenea, realizarea unor rigole de scurgere a acestor ape.

Detalii, în ediţia de mâine a ziarului Prahova.