Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a plecat ieri într-o vizită în SUA. „Am fost invitat de Congresul Mondial Evreiesc pentru a participa la o conferinţă ce are drept subiect recrudescenţa unor manifestări antisemite”, a declarat sâmbătă liderul liberal. Crin Antonescu a mai spus că în cursul prezenţei sale în SUA ar urma să întâlnească şi „o serie de politicieni americani”. „Nu mă va primi Barack Obama, dar nici pe Băsescu, nici pe Ponta, oameni cu funcţii importante în statul român, nu i-a primit oficial la Casa Albă, dar voi avea dialoguri cu importante personalităţi din viaţa publică americană”, a mai menţionat preşedintele PNL. Crin Antonescu nu a mai oferit alte amănunte despre această vizită, dar a ţinut să sublinieze că la revenirea în ţară va susţine o conferinţă de presă în cursul căreia vă detalia cele mai importante elemente din cursul prezenţei sale în SUA.














