Cristi Damian, Marcel Marin
Din păcate, în urma concursului de promovare în Liga a II-a, nici un arbitru prahovean nu a reuşit ”să urce” în celui de-al doilea campionat al ţării. Din partea Comisiei Judeţene de Arbitri ”Dr. Emil Vlaiculescu” Prahova au participat doi arbitri şi cinci asistenţi, pentru cele trei şi, respectiv, cinci locuri. Astfel, pentru arbitri în Liga a II-a au concurat Robert Stanciu şi Andrei Moroiţă, în timp ce la tuşieri şi-au încercat noroc Constantin Pantilimonescu (n.r. – a reuşit cel mai bun rezultat dintre concurenţii prahoveni, clasându-se pe locul al IX-lea cu nota 9,19, iar ultima media de intrare fiind 9,40), Bogdan Banu, Cătălin Popovici, Ştefan Călăraşu şi Emil Mateescu.
În altă ordine de idei, în cel mai scurt timp, Comisia Centrală a Arbitrilor va afişa rezultatele şi pentru lotul Ligii a III-a, notele finale fiind aşteptate şi de mai mulţi arbitri prahoveni.
O familie de arbitri
De puţin timp, în peisajul arbitrajului prahovean se regăsesc trei fraţi, aceştia fiind delegaţi, împreună, la jocurile de juniori. ”Deschizătorul” de drumuri a fost Ionuţ David, ajuns acum asistent la nivelul Ligii a IV-a, care a intrat în arbitraj în anul 2009. El i-a convins pe fraţii săi, Constantin şi Marius Florin, să îmbrace tricoul de arbitru, activitate pe care fraţii David au început să o îndrăgească foarte mult. În momentul de faţă, la jocurile de juniori Ionuţ (foto, în mijloc) este centralul, în timp ce Marius Florin (foto dreapta) şi Constantin (foto stânga) îl ajută de la cele două linii.
Învinşi la Mangalia
Meciurile de old-boys dintre foşti fotbalişti din Mangalia şi Ploieşti au devenit tradiţie, aceştia întâlnindu-se de câteva ori pe an. Ultima dispută de acest gen a avut loc pe stadionul din localitatea constănţeană, gazdele impunându-se cu scorul de 5-2 (la pauză: 3-1), golurile prahovenilor fiind reuşite de Aurel Stan, jucător activ la AS Ploieşti.
Pentru această întâlnire, echipa ploieşteană a avut următoarea alcătuire: Bogdan Rădulescu – Costin Ene, Tiberiu Baroianu, Marius Sersea, Adrian Stoica – Bogdan Conţ, Iulian Savu, Daniel Chiriţă, Octavian Costache – Mihai Stancu, Aurel Stan. Pe parcursul întâlnirii au mai intrat Bebe Rădulescu şi Nicolae Răducanu.














