Petre Apostol
Echipa feminină de popice Conpet Petrolul Ploieşti a reuşit să-şi apere titlul naţional obţinut în premieră în sezonul trecut, turneul final desfăşurându-se în weekend, la Iaşi. După ce şi-a adjudecat locul întâi la finalul fazei preliminare, echipa ploieşteană a reconfirmat că este cea mai valoroasă formaţie din ţară.
Formaţia prahoveană, antrenată de Luminiţa Dogaru, s-a calificat în finală după ce a învins în semifinale echipa Rapid Bucureşti, cu scorul de 6-2 (3113-2939 popice doborâte; 17-7 puncte de set). Conpet Petrolul a evoluat în următoarea formulă: Cristina Samson (90 bile)/Elena Mihai (30 bile) – 495 p.d. (3 manşe câştigate; 1 punct de echipă); Alina Sanda – 544 p.d. (3; 1); Claudia Simion – 525 p.d. (2; 0); Alice Vasile (60 bile)/Violeta Sterea (60 bile) – 506 p.d. (4; 1); Daniela Lăcătuşu – 509 p.d. (3; 1); Luminiţa Dogaru – 534 p.d. (2; 0).
În finală, aşa cum era de aşteptat, gruparea ploieşteană s-a confruntat cu Electromureş Romgaz Târgu Mureş (antrenor Sandor Seres), echipa care a dominat campionatul până anul trecut, în semifinale aceasta trecând de Corona 2010 Braşov, cu scorul de 7-1 (3150-3017 p.d.; 16,5-7,4 puncte de set).
Conpet Petrolul a preluat iniţiativa încă din debutul întâlnirii, graţie unei evoluţii excelente a Alinei Sanda, care a realizat cel mai bun punctaj al finalei, sportivele ploieştene impunându-se cu scorul de 5-3 (3289-3196 popice doborâte; 15,5-8,5 puncte de set). De menţionat şi debutul foarte bun al junioarei Alice Vasile într-o finală de senioare.
„A fost un meci mai uşor decât ne-am fi aşteptat. Alina ne-a oferit un avantaj însemnat încă din start, iar Alice a jucat extraordinar la prima sa finală la senioare, iar eu şi cu Dana (n.n. – Lăcătuşu) am avut o misiune mai uşoară la final. Sperăm, acum, că şi situaţia financiară de la club se va îmbunătăţi”, ne-a declarat antrenoarea-jucătoare a grupării ploieştene, Luminiţa Dogaru.
Componenţa celor două echipe din finală a fost următoarea:
Electromureş Romgaz Tg. Mureş:
Duka Tilda – 563 p.d. (2 manşe câştigate; 1 punct de echipă);
Suciu Alina – 491 p.d. (0; 0);
Bokor Reka – 520 p.d. (1,5; 0);
Gyeresi Anna – 550 p.d. (2; 1);
Baciu Doina – 549 p.d. (2; 1);
Roman Dalia – 523 p.d. (1; 0).
Rezerve: Bornert Alexandrina şi Erdos Renata.
Conpet Petrolul Ploieşti:
Samson Cristina – 557 p.d. (2; 0);
Sanda Alina – 571 p.d. (4; 1);
Simion Claudia – 534 p.d. (2,5; 1);
Vasile Alice – 542 p.d. (2; 0);
Lăcătuşu Daniela – 530 p.d. (2; 0);
Dogaru Luminiţa – 555 p.d. (3; 1).
Rezerve: Mihai Elena şi Sterea Violeta.
Vicecampioane la tineret
Înainte de competiţia senioarelor, în sala de la Iaşi s-a desfăşurat turneul final al Campionatului naţional de tineret (U23), la care au luat parte trei echipe: Conpet Petrolul Ploieşti, Electromureş Romgaz Târgu Mureş şi Corona 2010 Braşov. Competiţia s-a disputat în două zile, punctajele obţinute de echipe adunându-se şi, astfel, stabilindu-se clasamentul final.
Deşi a avut cel mai tânăr lot din competiţie, echipa ploieşteană, antrenată de Mihaela Lixandru, a reuşit să-şi adjudece medaliile de argint, stabilind, în ambele manşe, al doilea rezultat.
În prima zi, sportivele ploieştene au încheiat cu 2876 popice doborâte, astfel: Ionela Matei – 500 p.d., Alexandra Popa (30 bile, 101 p.d.) / Ana Livia Costache (90 bile, 319 p.d.) – 420 p.d., Antonia Tudor – 481 p.d., Violeta Sterea – 480 p.d., Alice Vasile – 479 p.d., Loredana Vişan– 516 p.d, rezervă fiind Amalia Voicea.
În a doua zi, gruparea ploieşteană s-a descurcat şi mai bine, fiind aproape de prima poziţie, totalizând 2929 p.d: Ionela Matei – 481 p.d., Ana Costache – 459 p.d., Antonia Tudor – 447 p.d., Violeta Sterea – 512 p.d., Alice Vasile – 547 p.d., Loredana Vişan – 483 p.d.
Cu un total de 5805 popice doborâte, Conpet Petrolul a câştigat medaliile de argint, situându-se în urma formaţiei Electromureş – 6038 p.d. (3065 + 2973), dar înaintea echipei Corona – 5646 p.d. (2857 + 2789).
Despre performanţa obţinută, antrenoarea echipei ploieştene, Mihaela Lixandru, ne-a declarat: „A fost un turneu foarte greu. S-a văzut că mai avem de muncit, dar fetele au găsit puterea pshică de a se mobiliza şi am reuşit să câştigăm medaliile de argint. Este un rezultat important, mai ales că jucătoarele noastre sunt foarte mici de vârstă în comparaţie cu celelalte şi le lipseşte experienţa competiţională”.














