Vicecampioana României la handbal feminin, HCM Baia Mare, a cucerit la Târgovişte, Cupa României, pentru a doua oară consecutiv, după ce a învins în finala competiţiei formaţia HCM Roman, cu scorul de 23-21 (11-8).
În finala mică şi echipa Corona Braşov s-a impus în faţa formaţiei SCM Craiova, cu scorul de 34-24 (18-10), cucerind astfel medalia de bronz a Cupei României.
În semifinale, HCM Baia Mare a învins Corona Braşov, cu scorul de 32-21 (14-10), iar HCM Roman a trecut de SCM Craiova, cu 24-20 (14-9).
În sferturi au fost calificate direct echipele HC Zalău şi SCM Craiova, conform tragerii la sorţi, după ce la startul competiţiei s-au aflat doar 14 echipe, cele 12 din Liga Naţională şi două invitate din eşalonul inferior (Mureşul Târgu Mureş şi Ştiinţa Bucureşti).
Câştigătoarea Cupei României va evolua sezonul viitor în Cupa Cupelor, dar, în funcţie de clasamentul final al Ligii Naţionale, în această competiţie continentală ar putea ajunge şi finalista sau ocupanta locului III în Cupa României.
În sezonul 2014-2015, FR Handbal poate înscrie cinci echipe feminine în cupele europene, după cum urmează: campioana în Liga Campionilor, două în Cupa EHF şi două în Cupa Cupelor.