Betia tripleaza riscul de dementa

Cei care obisnuiesc sa bea pana ajung la starea de ebrietate prezinta un risc de trei ori mai mare de a se imbolnavi de dementa, potrivit unui studiu al cercetatorilor finlandezi. „Consumarea unei importante cantitati de alcool cel putin o data pe luna tripleaza riscurile de dezvoltare a unei forme de dementa, chiar daca o persoana este cumpatata in restul timpului”, a indicat neurologul Juha Rinne, coautor la studiu. „In cazul celor care merg pana la pierderea cunostintei, de cel putin doua ori pe an, riscul creste de 10 ori”, a adaugat el, precizand ca „Nu conteaza in sine cantitatea de alcool, ci modul in care se bea”. Cercetatorii de la Universitatea Turku au izolat mai multi factori asociati in mod traditional cu un risc sporit de dementa: varsta, sexul si calificarea, femeile si persoanele cu studii elementare fiind cele mai expuse. Studiul a fost realizat pe un grup de persoane cu varste de 65 de ani sau peste, insa concluziile ar fi aproape aceleasi pentru subiecti mai tineri deoarece obisnuintele de consum nu variaza foarte mult in functie de varsta, asigura autorii. Rezultatele arata ca „alcoolul are efecte toxice asupra neuronilor si un consum excesiv ar putea fi un factor de risc independent in disfunctionalitatile cognitive, inclusiv in dementele non alcoolice precum dementele vasculare sau maladia Alzheimer”, potrivit lui Rinne.