Ana Maxim

După încheierea celor două etape de înscriere în clasa pregătitoare, în Prahova au rămas libere 636 de locuri, mai precis dintre cele 7.132 de locuri aprobate au fost ocupate 6.496 de locuri. În total, vor funcţiona în judeţ aproximativ 303 clase, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Prahova. La nivelul judeţului, acestea au fost planificate ţinându-se cont că într-o clasă trebuie să existe maximum 25 de elevi, dar, aşa cum v-am mai informat, în unele localităţi din mediul rural multe clase nu vor funcţiona la capacitate maximă, având în vedere că în zonele respective locuiesc puţini copii. Pe de altă parte, există şi părinţi care fie nu au avut timp, fie nu au fost interesaţi să îşi înscrie copiii în perioadele stabilite de minister : 24 februarie-14 martie (etapa I) şi 25 martie- 4 aprilie (etapa a II-a). În momentul de faţă, la Ploieşti, de exemplu, mai sunt libere 61 de locuri la şcolile „Anton Pann”, „Candiano Popescu”, „George Coşbuc”, „Mihai Eminescu”, „Nicolae Iorga”, „Radu Stanian”, „Rareş Vodă”, „Toma Caragiu”, iar la Câmpina sunt disponibile 16 locuri la Liceul Tehnologic şi 27 de locuri la Şcoala „Al. Ioan Cuza”. După terminarea celor două etape oficiale de înscriere, părinţii se pot adresa, în continuare, şcolilor de circumscripţie, dar şi altor unităţi de învăţământ – dacă acestea mai au locuri disponibile. Şi anul acesta, instituţiile de învăţământ cele mai bine cotate au fost asaltate de cereri, în top situându-se Şcoala „Sfântul Vasile” din Ploieşti, unde numărul claselor a fost mărit de la trei la cinci. Aici, numărul de copii într-o clasă ajunge şi la 29. Şi la Şcoala „Sfânta Vineri” există clase cu 29 de elevi, iar la Colegiul Naţional „Jean Monnet” sunt şi 31 de elevi într-o clasă pregătitoare. La această situaţie s-a ajuns după ce multe familii şi-au procurat vize de flotant în zonele respective. Recent, s-au terminat şi înscrierile în clasele I, în Prahova, în anul şcolar 2014-2015 fiind cuprinşi în unităţile de învăţământ peste 7.000 de elevi, în aceste clase.