Ana Maxim
Casa din copac construită la Sinaia, la dorinţa reginei Maria, a fost declarată obiectul lunii aprilie de către reprezentanţii Muzeului Naţional Peleş, intenţia fiind aceea de a readuce în atenţia publicului un proiect extrem de drag fostei suverane. Din păcate, construcţia nu mai există, iar muzeul păstrează doar două fotografii ale acesteia, o schiţă şi mărturii ale reginei în legătură cu casa, pe care o numea ,,Cuibul Princesei” sau ,,Juniperus”. Nici locul exact în care a fost construită casa nu se mai cunoaşte, dar povestea ei a fost reconstituită de istorici, în amănunt. Aceasta se afla în munte, pe marginea unei coaste, într-o zonă aflată între pârâul Peleş și Prahova, iar de la castel se putea ajunge la ea în 20 de minute. Pentru realizarea casei, a fost elaborat un proiect amplu, păstrat în arhiva Castelului Peleș. Planurile construcţiei au fost întredinţate, de către arhitectul André Lecomte du Nouÿ, colaboratorului său – cehul Karel Liman.
Regina Maria a relatat în amănunt, în ,,Povestea vieţii mele” cum a luat naştere acest proiect: ,,Dragostea mea de născociri originale și fărâma de fire copilărească ce păstrasem în ființa mea mă împinseră să-mi clădesc o colibă mică și nostimă, sus, în frunzișul unor pomi. Această idee hazlie îl încântă pe Lecomte du Nouÿ, arhitectul Unchiului; așadar, îmi desenă o căsuță drăgălașă și originală care trebuia proptită sus în aer, între niște brazi uriași. Își poate cineva închipui ce farmec avea pentru copiii mei această casă ca din basme.” În aprilie 1898 au început lucrările de execuție ale ,,Cuibului Princesei”, sub supravegherea arhitectului șef al Casei Regale a României. Construcţia era suspendată între arbori, la o înălţime de aproape cinci metri. Pentru ea a fost realizată o reţea din grinzi din lemn de 15/22 cm, cu lungimi între 5 şi 12 metri, care unea șase brazi, pentru a susţine podeaua. Pentru pereți s-au folosit bârne semicirculare din trunchiuri de copaci, îmbinate la capete în mod tradițional românesc ,,coadă de rândunică”.
La această casă suspendată se ajungea doar urcând o scară abruptă, ascunsă într-un turn, prevăzut cu o pasarelă mobilă, ce putea fi ridicată. Tot în cartea ,,Povestea vieții mele”, scrisă de regina Maria, este descris interiorul: ,,Era alcătuită din trei camere; de-a lungul unei părți se întindea o galerie largă și un balcon de la care priveai într-o mare adâncime. Una dintre odăi era chiar mărişoară; o vopsisem în alb, cu o friză de maci mari, roşii. Găsisem şi un servici de ceai cu maci roșii care se potrivea de minune cu friza. Din această odaie treceai într-una mult mai mică zugrăvită într-un verde dulce; aici adunasem tot felul de lucruri ciudate, precum olărie veche, vase de aramă și de alamă, iar pe pereți adunasem câteva stampe atrăgătoare. Pe un chaise-longue de pânză întinsesem o învelitoare de nuanță portocalie ștearsă, încărcată cu o mulțime de perne ruginii. Combinarea culorilor era cât se poate de frumoasă și, bineînțeles, toate încăperile erau ticsite cu flori. Odaia cea din fund nu era decât o bucătărie în care se puteau face adevărate bucate, dacă aveam poftă să pregătesc musafirilor mei o masă.” Inaugurarea ,,Cuibului Princesei” a avut loc în prezența regelui Carol I, a reginei Elisabeta, a familiei princiare și a numeroși oaspeți.
La scurt timp după război, o furtună a doborât, însă, casa, iar aceasta nu a fost reclădită.
